Rezultatul alegerilor parlamentare este previzibil. Cifrele se mai pot schimba, dar ierarhia este clară. Sunt şanse foarte mici ca USL să nu obţină un scor foarte bun, iar ARD să se ridice deasupra unui rezultat mediocru.
Ceea ce nu înseamnă că lupta pentru putere a fost tranşată. Din contră, vom asista la o răfuială crâncenă. Însă pe o altă scenă decât cea electorală, cu alte instrumente şi cu altă miză.
Între linia de sosire şi podium este drum lung. Iar, în final, va conta mai puţin partidul care a trecut primul linia de sosire şi mai mult numele persoanelor ce vor urca pe podium şi ce medalie va primi fiecare. Cine va fi prim ministru, cine va fi în cabinetul său şi din cine va fi formată coaliţia care îi va oferi majoritatea necesară.
Aşa se explică acalmia din arena confruntării electorale – nu lupta pentru voturile noastre este cea prioritară, din păcate, ci aceea între partide şi mai ales între lideri, chiar şi din acelaşi partid, pentru eliminarea celor ce ar putea schimba locurile pe podium. Cu asta îşi consumă energia cei ce ar trebui să ne prezinte programe, strategii şi proiecte concrete care să schimbe România în profunzime.
Mai concret: prin ieşirea sa publică de miercuri, Dan Voiculescu a pus pe masă temerea ce mocneşte deja de ceva vreme în interiorul USL. Că şi dacă votul confirmă validitatea alianţei dintre PSD şi PNL, unii dintre ei vor vrea să ia tot potul şi nu să-l împartă frăţeşte, după cum a fost înţelegerea la început. Ce a mai lăsat să se înţeleagă Voiculescu este că trădarea pe care o întrezăreşte şi care va avea ca finalitate dezmembrarea USL nu va fi una partinică. Vor fi atât social-democraţi cât şi liberali care vor încerca să-i arunce peste bord pe alţi social-democraţi şi liberali.
Nu mai este nici un secret la ce se referea Voiculescu. În ciuda îmbrăţişărilor şi jurămintelor publice de fidelitate pe care şi le fac Victor Ponta şi Crin Antonescu, de câte ori este o cameră de luat vederi prin preajmă, în interiorul USL există mai mai multe centre de putere. Cel creat de Voiculescu şi care îi include pe Crin Antonescu şi Liviu Dragnea are are alte priorităţi şi planuri decât polul de putere din care face parte Victor Ponta.
Cine joacă alături de Traian Băsescu?
Pe lângă ei mai există câţiva lideri importanţi atât în PSD cât şi în PNL care gravitează cu prudenţă în jurul celor două nuclee, dar care într-un anumit moment ar putea abandona neutralitatea şi s-ar putea constitui la rândul lor în centre de putere, intrând astfel în competiţie cu cele existente.
Această posibilitate este consecinţa faptului că preşedintele nu este condiţionat de Constituţie să îl desemneze ca premier pe liderul partidului care a câştigat alegerile. Portiţa lăsată în legea fundamentală special pentru Ion Iliescu şi care a fost speculată la maxim de Traian Băsescu de-a lungul anilor s-ar putea să joace şi anul acesta un rol esenţial în configurarea noii puteri. De ce? Pentru că dă posibilitatea unei competiţii deschise între acei lideri din USL, sau chiar din afara sa, formal, care pot coagula în jurul lor o majoritate parlamentară.
Teoretic, orice lider din USL care ajunge la o înţelegere cu Traian Băsescu şi îşi convinge jumătate plus unu dintre colegii din Parlament să-l susţină poate deveni viitorul premier.
Consecinţa: lupta din interiorul USL este cea care va decide cum va arăta noua putere ce va conduce România după 9 decembrie. Cel ce în seara alegerilor va fi cel mai bine poziţionat atât faţă de Băsescu dar şi faţă de majoritatea parlamentarilor ia potul.
Cele două fronturi esenţiale pe care se va duce războiul fratricid vizează cele două obsesii copleşitoare ale celor ce conduc România – raporturile de forţe între principalele insituţii ale statului şi banii.
Republică parlamentară
Primul front are ca miză cea mai importantă schimbare de regim politic de după 1990. Modificarea Constituţiei astfel încât România să devină republică parlamentară. Urmarea ar fi că preşedintelui i-ar rămâne doar funcţii de reprezentare, şi-ar pierde marea majoritate a prerogativelor pe care le are în prezent şi cel mai important, ar fi ales de Parlament, nu de cetăţeni.
Dacă nici Voiculescu, al cărui imperiu economic a fost ridicat în mare parte de şi cu securişti, nu cunoaşte forţa de persuasiune a ofiţerilor de informaţii, nimeni nu o ştie. Concluzia: mai bine fără riscuri. Adică, un preşedinte fără prerogative importante şi transferul puterii reale către o zonă difuză, partide, Parlament, ce poată fi cumpărată la kilogram şi controlată fără probleme. Cum doreşte Voiculescu să îşi atingă acest scop? Simplu. Printr-o nouă Constituţie, ce ar urma să fie adoptată rapid, în primele luni după alegerea noului Parlament.
Citiţi manifestul publicat pe prima pagină de Jurnalul Naţional, pe 28 august, în ziua în care Băsescu s-a reîntors la Cotroceni şi o să aflaţi ce a înţeles Voiculescu din ratarea experimentului pe care l-a iniţiat şi cum ar putea fi condusă România după 9 decembrie, dacă va câştiga lupta pentru putere în interiorul USL.
Victor Ponta, personal, are sentimente amestecate faţă de planul lui Voiculescu. Pe de o parte, acesta conferă premierului foarte multă putere. Pe de altă parte, însă, pune executivul sub un control extrem de strict al Parlamentului. Ceea ce înseamnă că dacă viziunea lui Voiculescu se materializează într-o nouă Constituţie şi el şi oricare alt şef de partid vor deveni simple marionete în mâna celor ce fac posibilă alegerea parlamentarilor, adică a baronilor locali şi a coordonatorilor lor. A lui Dragnea, în cazul său, principalul rival la şefia partidului, în acest moment.
Mai importantă decât părerea lui Ponta este, însă, opinia celor ce îl susţin. A celor ce i-au girat alegerea în fruntea PSD, numirea ca premier şi care îi ţin spatele împotriva celor ce i-ar vrea locul. Pentru ei, ideea unei republici parlamentare, în care preşedintele să fie lăsat fără atribuţiile sale actuale şi să fie ales de parlament, este inacceptabilă. De ce?
Pentru că pentru instituţiile vitale ale statului, în special cele de siguranţă naţională, preşedintele reprezintă un scut indispensabil. Doar un preşedinte puternic (sau unul pe care îl pot controla ele) poate să le apere de cei ce ar vrea să le desfiinţeze, să le reducă atribuţiile până la a deveni irelevante, sau să le aservească grupurilor mafiote, cum s-a întâmplat o mare parte din perioada post 1990.
Practic, chiar dacă îi sprijină pe Traian Băsescu, pe Victor Ponta sau pe alţi lideri USL, în confruntarea cu nucleul Voiculescu-Antonescu – Dragnea aceste instituţii luptă, de fapt, pentru propria supravieţuire, iar cei ce le conduc, pentru cariera şi poate chiar libertatea lor.
Voiculescu vs. instituţiile statului
Ciocnirea dintre tabăra Voiculescu şi instituţiile care au reuşit să determine progrese în lupta anticorupţie, în cea pentru independenţa justiţiei, care au reformat zone din administraţie şi care dau consistenţă parteneriatelor cu Uniunea Europeană şi Statele Unite este cea care ar putea hotărî cine va fi următorul prim ministru. Ea va domina scena publică în perioada următoare, nu lupta dintre USL şi ARD.
După cum au dovedit şi la votul în cazul senatorului Mircea Diaconu, găsit incompatibil de către ANI, când nu au venit în număr suficient pentru a impune revocarea acestuia din parlament, mulţi dintre parlamentarii PDL au mult mai multe în comun cu colegii lor din USL decât cu instituţiile care încearcă să asaneze clasa politică.
Adevăr demonstrat de altfel şi astă vară, după suspendarea preşedintelui. În timp ce majoritatea a liderilor PDL au plecat în vacanţă, lupta pentru apărarea statului de drept a fost dusă aproape exclusiv de instituţiile din zona justiţiei şi a siguranţei naţionale. Tot aceste instituţii vor duce greul şi pe cel dea-l doilea front de luptă din interiorul USL: accesul la bani publici.
Oferta electorală este cât se poate de clară: fiţi alături de noi în Parlament, votaţi premierul pe care o să vi-l propunem noi, schimbaţi Constituţia aşa cum spunem noi şi atunci când veţi lua mită nu o să mai trebuiască să va uitaţi peste umăr niciodată şi nici să vă întrebaţi dacă vă ascultă cineva telefoanele. Irezistibilă.
Acesta este frontul cel mai dificil. Pentru că nici Ponta, nici alt lider USL dornic să devină viitorul premier, nu au o contraofertă pentru marea masă de activişti dependentă de furtul din bani publici. Ponta, în mod special, are aici o imensă vulnerabilitate.
Unii dintre şefii de instituţii de a căror susţinere depinde în totalitate viitorul său politic au o relaţie excelentă cu reprezentanţii politici dar şi din alte zone ai Europei şi Statelor Unite. Mai mult. Sunt consideraţi a fi principalii agenţi ai schimbării. Sunt piloni ai statului în care partenerii noştri îşi pun toată nădejdea pentru a dinamita mecanismele corupte inter şi intra-instituţionale, pentru a crea premizele ca România să beneficieze pe deplin de imensele oportunităţi pe care le-a adus intrarea în UE şi NATO.
Doar din cauză că aceşti oameni garantează că Ponta este „răul cel mai mic” în USL, ambasadorii marilor puteri încă se întâlnesc cu liderul PSD. Doar din acest motiv mint cu neruşinare în faţa jurnaliştilor spunând că plagiatul său nu e mare brânză şi că nu îi deranjează foarte tare. O fac pentru că li se spune că şi el este sau măcar poate deveni un „agent al schimbării.” Iar ei cred pentru că au încredere deplină în cine le spune asta.
Problema majoră este că oamenii care garantează pentru Ponta ştiu precis că dacă statul nu schimbă din temelii mecanismele de accesare a fondurilor europene, rapid, vom pierde sume colosale. Miliardele de euro la care visăm cu ochii deschişi din clipa în care am aflat că, mai devreme sau mai târziu, vom adera la Uniunea Europeană s-ar putea să nu le încasăm niciodată. Practic, toţi banii ieftini la care mai putem avea acces în aceste vremuri economice dificile. Singurele resurse care ne pot ajuta să rezolvăm problemele cronice ale subdezvoltării.
Prin urmare, Ponta nu numai că nu poate promite că după 9 decembrie se dă drumul şi mai tare la furat, dar dacă vrea să mai avem ce accesa anul viitor va trebui să ia cât se poate de repede decizii care să stopeze fraudarea fondurilor europene. De exemplu, să lase o autoritate independentă, cum este Agenţia Naţională de Integritate, să controleze ex-ante, adică preventiv, eventualele cazuri de conflicte de interese ce pot apărea în procesul de achiziţii publice cu fonduri europene. Adică, să îşi enerveze şi mai tare colegii de partid a căror bunăstare depinde direct de cât de slabe sunt mecanismele de prevenţie şi control ale statului.
Testul decisiv
Ce va face Ponta? Îşi va asuma acest război? Va merge până la capăt pe mâna „agenţilor schimbării”? Va deveni şi el unul dintre ei, cu toate riscurile politice ce decurg de aici? Sau va dezerta şi se va continua drumul pe care a pornit-o alături de Năstaste, care l-a transformat în plagiator, şi va egala oferta lui Voiculescu şi Dragnea.Este greu de anticipat răspunsul. Pentru prima oară, poate, Ponta va trebui să ia o decizie de unul singur. Cei ce l-au instalat în fruntea PSD şi în funcţia de premier nu pot duce toate războaiele în locul său. Cele cu propriile slăbiciuni, cu spaimele sale trebuie să le câştige singur.
Testul decisiv este mai aproape decât se aşteaptă. Instituţiile statului vor începe în curând asaltul împotriva grupării Voiculescu, pe care vor încerca să o împiedice cu orice preţ să ia puterea după 9 decembrie. Nu poate fi chiar întâmplător că prima arestare a unui spion rus de care aflăm după foarte foarte multă vreme a venit la câteva zile după ce Liviu Dragnea îi mulţumea ambasadorului acestei ţări pentru prezenţa sa în tribunele Arenei Naţionale. Iar Ponta va trebui să se decidă de partea cui este. Şi nu doar declarativ, ci cu fapte.
Ce se va întâmpla dacă Victor Ponta va alege să meargă pe mâna lui Voiculescu, dacă va decide că i se potriveşte perfect rolul lui Ion Iliescu, de paravan pentru toate golăniile colegilor săi?
Cei ce l-au susţinut până acum nu au decât două variante: fie îşi găsesc un alt aliat important în PSD, fie intră chiar ei în lupta politică. Ultima variantă este, însă, plină de riscuri. Politica în câmp deschis presupune alt set de abilităţi decât cea de jucător de culise. Dar nu este, totuşi, o misiune imposibilă.
La urma urmei, tot ce trebuie să reuşească viitorul premier este ca pe lângă voturile opoziţiei să mai atragă alte 5 – 10 % de la parlamentarii USL. Nu este puţin, dar nu trebuie neglijată amploarea canalelor subterane care străbat subsolurile imunde ale politicii româneşti.
