Noile propuneri pentru şefia DNA şi Parchetul General

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a anunţat joi că propunerile sale pentru funcţiile de procuror general pe lângă ICCJ şi de şef al DNA sunt Niţu Tiberiu Mihail, respectiv Irimie Ioan.

Comisia din Ministerul Justiţiei care a analizat candidaturile depuse pentru şefia DNA – şase persoane – şi pentru funcţia de procuror general – cinci persoane – a intocmit o listă scurtă pe care i-a prezentat-o ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru. Lista cuprinde două nume pentru fiecare funcţie: Elena Hach şi Tiberiu Niţu pentru procuror general, respectiv Dumitrescu Constantin Claudiu şi Irimie Ion pentru şefia DNA.

Tiberiu Niţu este inspector în cadul Inspecţiei Judiciare, fost adjunct al procurorului general, a închis dosarele Revoluţiei.

Ioan Irimie este procuror DNA Cluj, i-a anchetat pe Gabriel Bivolaru şi pe Miron Cosma, a investigat dosarele privind mineriadele de la Stoieneşti şi de la Costeşti.

Potrivit legii, numirea procurorului general şi a procurorului şef al DNA se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Mandatul celor doi este de trei ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

Pivniceru: Am chibzuit foarte bine alegerea procurorilor Niţu şi Irimie; opţiunile au fost limitate

Pivniceu a declarat, joi, după anunţarea propunerilor pentru conducerile Parchetului General şi DNA, că a „chibzit” foarte bine alegerea celor doi candidaţi, precizând că opţiunile au fost extrem de restrânse, din cauza numărului mic de candidaţi. Întrebată dacă au existat „candidaţi exotici” şi de ce nu şi-au depus candidaturile mai mulţi procurori, inclusiv dintre cei cunoscuţi, cu experienţă foarte mare, Mona Pivniceru a răspuns: „Nu, la exotism nu am ajuns încă şi sper să nu ajungem”.

În ce priveşte numărul mic de candidaţi pentru funcţiile de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ministrul Justiţiei a spus că a avut discuţii cu procurorii din Parchetul General, din DNA şi DIICOT, că i-a îndemnat să candideze pentru aceste funcţii, asigurându-i de transparenţa procedurii.

Întrebată cum a colaborat cu comisia de analiză, Mona Pivniceru a răspuns: „Am colaborat extraordinar cu comisia de analiză, care a lucrat sub emblema confidenţialităţii”.

Întrebată despre calitatea de revoluţionar a lui Tiberiu Niţu, propus pentru funcţia de procuror general al României, Mona Pivniceru a spus că dacă acesta avea un drept de la lege şi putea să-l valorifice şi l-a şi valorificat, „nu putem să-i facem un aspect negativ pentru că o lege ce a permis un drept a fost pusă în aplicare”.

„Nu analizez eu gândurile legiuitorului ce a dat aceste drepturi”, a precizat Mona Pivniceru. Întrebată ce se va întâmpla în continuare, ministrul Justiţiei a spus că CSM va examina, sub forma avizului consultativ”, iar propunerile vor pleca mai departe la preşedintele României.

De asemenea, întrebată cum l-a propus pe procurorul Ioan Irimie la şefia DNA, în condiţiile în care în 2005 a fost revocat dintr-o funcţie de şef al unei structuri teritoriale a Direcţiei din cauza managementului defectuos, Pivniceru a răspuns: „Domnul Irimie a parcurs toate stadiile unui procuror de DNA şi are o viziune largă, inclusiv a activităţii teritoriale a acestei structuri, lucru pe care celălalt candidat care figura pe listă, Claudiu Dumitrescu, nu-l avea”.

Tiberiu Niţu a fost propus pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar Ioan Irimie a fost nominalizat pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a anunţat, joi, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

Ministrul Justiţiei a declarat că, după evaluarea candidaturilor depuse pentru cele două funcţii şi a interviurilor susţinute de aceştia, comisia a indicat câte două persoane care au îndeplinit în cea mai mare măsură standardele impuse.

sursa: Realitatea.net