Prezent la Bruxelles, Traian Băsescu prezintă riscul major de decuplare a României

Preşedintele Traian Băsescu se află, astăzi, la Bruxelles, unde a reprezentat România la Consiliul European.

lături de şefii de state şi de guverne din celelalte 26 de ţări membre, preşedintele a discutat despre ultimele evoluţii la nivel european. Prezenţa preşedintelui la Bruxelles vine după ce Curtea Constituțională a decis la finalul lunii iunie că președintele României reprezintă ţara, ca şef al statului.

Despre Uniunea economică şi monetară:

Procesul de integrare se accelerează aproape galopant. E clar că statele membre ale Zonei Euro au ajuns la concluzia că, fără o integrare rapidă, UE nu poate depăşi criza.

Ne-am propus să avem acces la Uniunea Bancară. Asta s-a întâmplat prin concluziile de astăzi. BNR nu funcţionează în afara sistemelor bancare europene, este membru al Autorităţii Bancare Europene.

Tot în concluziile summitului s-a stabilit crearea unui buget al Zonei Euro. Este altceva şi nu afectează bugetul UE. De ce s-a simţit această nevoie? Pentru că foarte multe din statele membre ale Zonei Euro au nevoie de reforme structurale care trebuie să fie uneori finanţate. Banii pot proveni de exemplu din taxele pe tranzacţiile bancare, spre exemplu.

Aş trage o concluzie: o observaţie politică, foarte adevărată. E ridicol să subliniez asta. Ne-am obişnuit ca abordările politice să fie partizane. Am ajuns acum la o limită. Prin abordările pe care le-am avut reprezentând România am înţeles că a rămâne decuplat de ce se întâmplă în interiorul Zona Euro e un risc major de decuplare a României. Trebuie să existe corelare între ce vrem şi ce angajăm aici şi acţiunea nostră de acasă.

În ceea ce priveşte dezvoltarea regională. Vorbesc de toate guvernele aici. Cu cât vom întârzia în utilizarea fondurilor structurale, cu atât distanţa între noi şi statele membre ale Zonei Euro creşte. Va trebui să ne concentrăm pe corelarea abordării politice de la Consiliu cu abordarea similară în acţiune la noi acasă.Am văzut o abordare foarte incorectă legată de cât de supuşi suntem Bruxelles-ului. E o copilărie. Avem un tratat, iar Bruxelles-ul reacţionează când nu-l respectăm. Amintiţi-vă ce a păţit Italia.

Despre pactul de creştere:

Un obiectiv al perioadei următoare e aprofundarea pieţei unice. România are observaţia ei. Încă avem 9 state membre cu restricţii pentru forţa de muncă din România.

Eficienţa enegretică: România are o problemă deosebită cu eficienţa energetică a clădirilor. Încurajez orice program de izolare termică a blocurilor din România.

sursa: Realitatea.net