Politicianul român a uitat ce înseamnă o dezbatere sau un discurs politic decent. Aleşii noştri, cei mai mulţi dintre ei, s-au transformat în nişte Farfuridi sau Brânzoveneşti cu nimic mai breji decât celebrele personaje ale lui nenea Iancu.
Jignirile din Parlament şi certurile fără sfârşit de prin studiourile televiziunilor de ştiri ţin locul unei comunicări civilizate, europene. Singura excepţie o reprezintă spaţiul virtual. Pe blogurile proprii, politicienii noştri comunică un pic diferit. Nu toţi şi nu întotdeauna, dar totuşi…
Tocmai de aceea, vom căuta, pentru dumneavoastră, postările reprezentative ale săptămânii. Spre surprinderea multora, din aceste „însemnări” ne vom face o idee mult mai clară despre ce se întâmplă, cu adevărat, în viaţa publică.
Varujan Vosganian – PP-DD: un periculos mod de întrebuinţare
Momentul în care USL îşi va definitiva listele pentru Parlament se apropie. Săptămâna viitoare, într-o amplă festivitate, această alianţă politică îşi va prezenta listele de candidaţi. Ca orice listă electorală, şi aceasta va stârni nemulţumiri. Iar cele mai mari vor veni din partea acelora care şi-au manifestat intenţia de a candida şi nu se regăsesc printre nominalizări. Unii dintre cei nemulţumiţi se vor resemna, aşteptând alegerile următoare. Alţii vor ameninţa cu dizidenţa, iar dintre aceştia vor fi şi câţiva care îşi vor pune în practică ameninţarea. Aceea de a candida cu orice preţ.
Sistemul electoral românesc face deosebit de dificilă sarcina independenţilor. Nici nu îmi aduc aminte să fi fost vreunul în Parlament, din 1990 încoace, cu excepţia discutabilă a lui Antonie Iorgovan, în 1990. Spun discutabilă căci Antonie Iorgovan a fost susţinut, atunci, în campania sa, de FSN, care avea nevoie de un jurist reputat şi independent care să fie ales preşedintele Comisiei Constituţionale.
Astăzi, un candidat independent are nevoie, pentru a accede în Parlament, de un procent de 50%plus unu în colegiul său. Lucru imposibil de realizat, în condiţiile polarizării politice, accentuate de referendumul din vară. Ceea ce le rămâne, aşadar, de făcut dizidenţilor este să caute un alt partid care să-i susţină.
Un astfel de partid, care-şi oferă, cu prisosinţă listele drept liman al frustrărilor este PPDD. A mai absorbit şi Forţa civică pe câte unii navigatori prin spaţiile interstelare ale politicii, dar capacitatea sa de absorbţie a fost redusă. Nu că n-ar fi primit mai mulţi, dar şansele unui loc eligibil sunt destul de reduse, dacă ne gândim că patria mamă, PDL, nu mai are locuri destule nici pentru membrii săi statornici, darămite pentru apatrizi cu certificat civic. PP-DD, în schimb, nu are, practic, structuri iar reprezentanţii săi din teritoriu stârnesc sentimente care oscilează între nedumerire şi ilaritate. PP-DD este un sălaş de apatrizi politici, cu aceeaşi sete neistovită a nisipului peste care torni apă.
Dar cei mai periculoşi transfugi nu sunt cei care pleacă supăraţi din USL, ci aceia care pleacă cu voie de la primărie. Fatalmente, USL nu are, într-un colegiu, decât un candidat. Partidele din USL sunt, ca în orice alianţă, mai multe. În multe situaţii, atât penelistul, cât şi pesedistul au năzuit la candidatură. Başca unele locuri unde penelistul sau pesedistul traseist a refăcut traseul în sens invers şi filialele s-au trezit cu parlamentarul pe cap, în postură de proaspăt candidat, iar cei care au rămas pe loc, rezistând cu osârdie guvernării pedeliste, se văd acum trimişi la vestiar. Şi atunci pretendentul păgubit (sau păgubos) candidează, totuşi, dar pe listele PP-DD, cu înţelegerea discretă că, după alegeri se va reîntoarce.
Cât de sinucigaşă este această manevră nici nu mai e nevoie să spun. Fiecare dedublare reduce şansele USL de a câştiga alegerile. Câte unii îmi spun: de ce să votez cu USL, dacă a pus candidat pe cutare? Eu răspund tuturor: nu votezi doar pentru un parlamentar, votezi mai ales pentru o majoritate parlamentară şi pentru un Guvern. 50% nu e un scor uşor de dobândit. Realitatea politică arată că USL nu are adversar în sfera politicii şi că va câştiga alegerile. Problema e cu ce scor. Şi în această privinţă singurul adversar al USL este USL însăşi. Dacă USL nu ia din prima 50%, degeaba fac filialele înţelegeri pe sub masă cu candidaţi-fantomă, căci la masă vor sta alţii. De aceea, cred că, atât PNL cât şi PSD, trebuie să-şi promită unul altuia şi să declare public că nu vor primi în rândurile lor parlamentari de acest fel care pleacă acum pentru a candida la PP-DD, cu gândul şiret şi, adesea, reciproc, de a se reîntoarce după alegeri.
Adrian Năstase – Domnul Daniel Morar este modest
După patru mandate la DNA – dintre care două constituţionale – Daniel Morar şi-a prezentat, cu modestia ce-l caracterizează, bilanţul de activitate. Mai multe detalii vor fi date, probabil, pe surse judiciare, sub acoperirea anonimatului.
Am aflat, astfel, că în aceşti ani, în parteneriat cu Monica Macovei şi cu prietenii ei de la Bruxelles (Frattini, Reding, Day), şi-a făcut, pe deplin, treaba în justiţie şi că 90% din dosarele trimise la instanţe au intrat pe linia directă şi s-au încheiat cu condamnări. Grija pentru cetăţeni s-a manifestat şi prin numărul deosebit de mare de solicitări pentru interceptări telefonice, DNA-ul devenind, astfel, unul dintre operatorii importanţi de telefonie mobilă din România.
Ca să nu ne impresioneze prea tare, Daniel Morar nu a prezentat însă şi numărul de dosare începute dar ţinute în sertar pentru alte vremuri, numărul de dosare disjunse pentru că vizau prieteni, sau actori politici ce trebuiau păstraţi în „rezerva de cadre”.
În ceea ce mă priveste, Daniel Morar a menţionat că, în timpul mandatelor sale, a fost condamnat şi un fost prim-ministru. El are dreptate doar parţial, este vorba într-adevăr, de un fost prim ministru, dar el nu a fost condamnat, ci a fost achitat,în dosarul „Mătuşa Tamara”. Dosarul intră, evident, în zona de 10% pierderi sau „rebuturi”, („ şpan” în limbajul industriei prelucrătoare) sau a „daunelor colaterale”, pentru care nu răspunde nimeni. Ce să facem? Aşa sunt toate activităţile umane: există şi pierderi – ne spunea, detaşat, la televizor, Daniel Morar.
Fostul procuror şef al DNA ar fi trebuit să ne re-amintească, cu mândrie, faptul că încă din 4 noiembrie 2005, la începutul mandatului său, cu ocazia zilei de naştere a lui Traian Băsescu, s-a autosesizat în legătură cu o plângere a Monei Muscă, plângere din campania electorală a Alianţei DA şi care mă viza.
Tot cu mândrie, Daniel Morar ar fi trebui să numere – ca realizări – cele peste 30 de dosare pe care mi le-a deschis, le-a conexat, le-a disjuns, le-a închis – pe diferite teme – comisiile rogatorii şi misiunile de investigare pe care le-a trimis la toate mările bănci din străinătate, sperând că va găsi conturi bancare ale mele.
La încheierea celor patru mandate ale sale, Morar se preface a crede că în dosarul afişelor electorale din 2004 „Trofeul Calităţii”, am fost condamnat în calitate de fost prim-ministru. Ştie însă poate bine că, în acel dosar – în care a realizat un record mondial, prin cei 972 de martori ai acuzării – am fost condamnat – chiar fără probe şi în ciuda unei expertize judiciare ce stabilea un prejudiciu zero – în calitate de preşedinte de partid, pentru a se ocoli Parlamentul.
Este adevărat, deşi recursul a fost judecat, cu celeritate, într-o lună – pentru că acest „succes” trebuia „introdus” în Raportul MCV – nici după aproape 4 luni, sentinţa nu a fost încă motivată. Poate că ştie ceva Daniel Morar şi, în motivare, se va arăta că am fost condamnat ca fost prim ministru, ca să se pună de acord sentinţa cu ceea ce au scris deja în Raportul MCV, prietenii lui Băsescu.
Dan Andronic – Monstruoasa înţelegere dintre Victor Ponta şi Dan Diaconescu
Am tot auzit în ultima vreme o teorie interesantă privind existenţa unei înţelegeri între USL şi Dan Diaconescu în subiectul privatizării Oltchim. Miza ar fi creşterea partidului lui Diaconescu pentru a scădea ARD, astfel încât să devină a doua forţă politică în Parlament, după USL sau cel puţin să prindă un loc trei, foarte aproape de ARD. Şi în urma negocierilor pentru formarea guvernului să participe la construirea unei majorităţi guvernamentale împreună cu USL.
Pe blog (pentru că în PNL mai nou, doar acolo se pot exprima opinii critice la adresa conducerii partidului sau USL), Varujan Vosganian introduce ipoteza existenţei unor înţelegeri la nivel local între nemulţumiţii din USL şi PP-DD. Primii ar urma să candideze pe listele partidului lui Dan Diaconescu urmând să se întoarcă ulterior în partidele pe care le-au părăsit. Concluzia sa este aceea că, pentru formarea guvernului, « dacă USL nu ia din prima 50%, degeaba fac filialele înţelegeri pe sub masă cu candidaţi-fantomă, căci la masă vor sta alţii”.
Nu cred în existenţa unei înţelegeri între Victor Ponta şi Dan Diaconescu, din simplul motiv că o mare parte din electoratul PP-DD este cel dezamăgit mai ales de prestaţia PSD şi deci, Ponta i-ar fi oferit propriului partid şansa de a scădea. În fine, din experienţa pe care o am, tipul acesta de teorii ale conspiraţiei se dovedesc a fi doar… teorii. Politicienii nu gândesc atât de complicat.
Vosganian are însă dreptate să fie circumspect în privinţa traseiştilor. Problema este aceea că într-adevăr nimeni nu poate garanta că un traseist- parlamentar se întoarce în USL după alegeri dacă poate să participe într-o altă formulă la coagularea unei majorităţi guvernamentale. Pentru ei, o alianţă cu PRM e la fel de bună ca una cu USL sau PDL dacă le aduce accesul la guvernare…
Elena Udrea – Declaraţie politică: USL a crescut cu peste 40% numărul secretarilor de stat şi al consilierilor personali
Timp de mai bine de doi ani şi jumătate, USL, acest apogeu al populismului politic în Europa, a vorbit în permanenţă despre aşa-zisele excese făcute de Guvernul Boc pe timp de criză. Chiar şi acum, după cinci luni de guvernare Ponta, televiziunile candidaţilor de pe listele alianţei socialiste dezbat aceleaşi subiecte legate de cheltuielile cu personalul din timpul guvernului Boc, dar nu scot un cuvânt despre risipa USL. Una dintre criticile frecvente a fost numărul mare de personal prins în organigrama Guvernului, dar şi a fiecărui minister în parte.Teza principală a fost întotdeauna aceea că, în timp ce poporul duce greul, posturile alocate clientelei politice se înmulţesc.
Adevărul este însă că abia după ce USL a ajuns la guvernare, deşi Premierul susţinea sus şi tare că va reduce cheltuielile de personal din ministere şi va depolitiza aparatul central, administraţia de la Bucureşti s-a înţesat ca niciodată de acoliţi, de „pile” ale PSD, PNL şi PC care toacă bugetul public.
Primul semnal a fost acela al măririi numărului de miniştri. Dacă în timpul Cabinetului Boc, existau doar 18 miniştri (cu Prim-ministru cu tot), atât de grijuliul Executiv Ponta numără 21 de miniştri. O creştere de 3 miniştri care au propriul aparat administrativ, chiar dacă nu au portofoliu.
Numărul de secretari de stat din Guvernul USL este cu peste 40% mai mare decât în mandatul lui Emil Boc. Dacă la momentul demisiei Cabinetului PDL existau 32 de consilieri de stat, ei bine, în acest moment, acest număr a crescut cu 14, la 46. Acest lucru face ca Guvernul Ponta să fie, fără îndoială, unul dintre cele mai numeroase de după Revoluţie. Fiecare dintre aceşti secretari de stat au propriul cabinet, cu proprii consilieri personali, cu secretară şi şoferi. Ei sunt adevăratele termite ale USL, care au ca sarcină să toace tot în calea lor şi să pregătească spornic alegerile din toamnă.
Spre exemplu, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în mandatul meu ministerial, existau doar doi secretari de stat după ce am redus numărul lor de la patru. Iar activitatea instituţiei era mult mai prolifică şi mai vizibilă chiar cu mai puţini secretari de stat.
Mai impresionantă numeric decât lista secretarilor de stat este cea a consilierilor personali ai miniştrilor şi ai secretarilor de stat. Aceasta este însă ţinută la secret în majoritatea cazurilor. Din ce a apărut însă în presă, există exemple spectaculoase. Printre acestea, ministrul Transporturilor, care are 8 consilieri personali, ministrul Sănătăţii care are 17 sau ministrul Dezvoltării, care are 12. Cel mai interesant caz este însă la Ministerul Mediului, unde ministrul are 6 consilieri personali, secretarul de stat Corneliu Cozmanciuc are nu mai puţin de 11, iar celălalt consilier de stat, Constantin Stelian Emil Moţ, să aibă „doar” 8 consilieri.
Personal, nu aş avea nimic împotriva creşterii numărului de oameni angajaţi în ministere, condiţia fiind însă să se îmbunătăţească activitatea administrativă. Adevărul este însă contrar: chiar dacă USL-iştii sunt cu 40% mai mulţi decât cei din majoritatea PDL-UDMR, situaţia nu s-a îmbunătăţit. Ba din contră, lucrurile se înrăutăţesc de la lună la lună. „Perfomanţa” guvernamentală a Guvernului Ponta este una care va fi dată ca exemplu peste ani drept „aşa nu”. De la fonduri europene şi investiţii în infrastructură, până la colectarea taxelor şi impozitelor, lucrurile s-au înrăutăţit considerabil.
E un semn că mărirea aparatului administrativ nu s-a făcut nici pe departe pe criterii de performanţă, ci a avut la bază exclusiv elemente clientelare. E un adevăr care trebuie spus mereu pentru că românii trebuie să ştie că populiştii din USL, care plângeau de mila lor pe la televiziunile celor care s-au înfruptat constant din banii statului, nu făceau altceva decât să-şi pregătească terenul pentru momentul când vor fi fost la guvernare.
Cred că Guvernul Ponta şi ceilalţi lideri ai USL trebuie să vină în faţa opiniei şi să explice motivele pentru care aparatul administraţiei centrale a crescut atât de mult. La fel, trebuie să explice cu cât au crescut cheltuielile ca rezultat al acestui asalt asupra functiilor publice. E o obligaţie atât formală, cât mai ales morală, după ce ani de zile au făcut în continuu teoria risipei PDL, ei fiind însă adevăraţii acarieni ai administraţiei centrale.
Cristian Preda: PNG & PNL: cultura anti-sistem
Citesc, în fluxul Mediafax, o declarație a lui G.Becali care anunță că PNL discută o fuziune cu PNG. Nu ar fi de mirare. Iar când spun asta, nu am în vedere raportarea identică la legislativ a liderilor celor două partide. Sigur, acest aspect are importanța lui: în fond, dacă G. Becali e pe ultimul loc la PE, după numărul de prezențe, iar C.Antonescu – tot pe ultimul loc la Senatul României, potrivit aceluiași criteriu, de ce să nu fie fuzionate cele două experiențe? Un chiul național și unul european dau o sinteză foarte atrăgătoare pentru acei alegători care consideră, de pildă, că plagiatul e ceva minor și că instituțiile sunt infinit mai neinteresante decât personajele cu profil conturat strident.
Chestiunea esențială e însă alta: PNG și PNL au în comun, dincolo de asemănarea accidentală a liderilor lor, discursul anti-sistem. PNG așa s-a creat, nefiind, de altfel, singurul, fiindcă PRM – pe listele căruia a fost, de altfel, ales Becali în PE – e formațiunea care a inițiat această perspectivă asupra politicii în spațiul românesc post-1989. În schimb, PNL a împrumutat cultura anti-sistem recent, în vremea în care a trebuit să justifice alianța cu PSD.
Într-adevăr, cum, doctrinar vorbind, peneliștii nu aveau cum să „mărite” referințele la liberalismul din tradiția antebelică și improvizațiile doctrinare ale lui V.Ponta, ei au ales refugierea într-un discurs radical, în care tot ce face adversarul e descris ca un pas către dictatură, iar instituțiile devin irelevante. De aici până la opoziția față de tot ceea ce înseamnă instituție și compromis nu e decât un pas. PNL l-a făcut. Efectele acestei mutații în cultura politică și organizațională a PNL se văd azi cu ochiul liber: deși partidul e la guvernare de câteva luni bune, discursul său e unul tipic pentru un partid de opoziție. Cine întinde capcana retoricii anti-sistem cade singur în ea…
Nu-mi mai rămâne decât să urez succes înfrățirii PNL-PNG! La Parlamentul European, G.Becali va fi astfel mutat, din zona deputaților neafiliați, lângă Sir Graham Watson, iar C.Antonescu va putea vorbi mai informat despre Steaua. O echipă pe care a și pomenit-o ieri sau alaltăieri, dacă nu mă înșel, în loc de răspuns la întrebarea unui ziarist despre prezența sa la Senat!
PS Nu pot să nu notez aici și o intervenție publică a lui Varujan Vosganian, care a anunțat astăzi că nemulțumiții din USL ar putea merge… la PPDD, pentru a reveni după alegeri în sânul familiei aflate azi la guvern. Aparent inocentă și însuflețită – cum altfel? – de cele mai nobile aspirații morale, intervenția lui Vosganian poate fi citită ca o formă de publicitate pentru strategia partidului lui Dan Diaconescu.
Vicepreședintele penelist anunță că locurile potențiale ale PPDD sunt scoase la vânzare pentru membrii USL care nu-și găsesc susținerea pe listele prea-pline ale Uniunii. Se pare că USL a înțeles că nu poate face singur majoritatea…
