Legislaţia privind revocarea membrilor CSM de către magistraţii care i-au ales permite membrilor CSM să se cramponeze de funcţii
Chiar dacă adunările generale votează revocarea unora din aleşi, măsura se dispune chiar de cei cărora li se cere debarcarea
Aceasta este explicaţia pentru care unii membri ai CSM îşi permit orice!
În mai multe zone ale ţării, magistraţii încep să ridice în colectivele profesionale problema revocării unor membri ai CSM, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor, ca urmare a interminabilelor scandaluri şi manifestări reprobabile, multe cu tentă politica vădită, prin care CSM a afectat nu doar imaginea sa ca instituţie, ci şi imaginea Justiţiei în ansamblul ei.
Că există o voinţă certă a multor magistraţi de a-i da jos din funcţii pe anumiţi membri ai CSM nu este niciun secret. Problema pentru care încă se ezită încă şi pentru care se fac calcule matematice în teritoriu este cea a legislaţiei deficitare. Mai precis, Legea 317/2004 privind CSM permite membrilor CSM să se cramponeze de putere şi chiar să saboteze un vot de revocare împotriva lor.
Capcanele revocării
Astfel, art. 52 din Legea 317/2004 privind CSM indică două posibilităţi de revocare a unui membru al CSM:
– prin votul Plenului CSM la iniţiativa preşedintelui sau vicepreşedintelui CSM ori a unei treimi a membrilor Consiliului, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către un membru a atribuţiilor legale;
– prin votul majoritar/a două treimi, după caz, a magistraţilor din adunările generale de la instanţele sau parchetele unde a fost ales membrul CSM a cărui revocare s-a cerut, caz în care în termen de 15 zile de la centralizarea votului plenul CSM dispune revocarea;
