Dan Diaconescu poate semna astăzi contractul de privatizare a Oltchim

Negocierile pe marginea contractului de privatizare a Oltchim au fost întrerupte vineri la prânz, avocaţii lui Dan Diaconescu urmând să revină în cursul după-amiezii posibil însoţiţi de clientul lor.

„Am întrerupt negocierile pentru a discuta cu Dan Diaconescu. Vom reveni la ora 16.00, este posibil să vină şi Dan Diaconescu la negocieri”, a declarat avocatul Daniel Fenechiu. Acesta a menţionat că părţile împlicate în negocierea contractului nu au ajuns la niciun acord concret.

Negocierile pentru semnarea contractului au început luni, 24 septembrie 2012, iar termenul final este luni, 1 octombrie 2012.

În condiţiile în care contractul nu se va semna, autorităţile s-au angajat să discute, miercuri, în şedinţă de Guvern, un proiect de act normativ pentru acordarea banilor necesari pentru salarii şi pentru repornirea combinatului din Fondul de Privatizare, măsură pentru care este necesar acordul Comisiei Europene şi al Consiliului Concurenţei.

Avocaţii lui Dan Diaconescu au solicitat menţionarea obligaţiilor vânzătorului şi cumpărătorului Oltchim în preluarea Arpechim, pentru reluarea activităţii în regim integrat şi includerea unei clauze pentru vânzător, prin care acesta să nu introducă societatea în insolvenţă, după cumpărare.