SUA, Mexic – care în prezent prezidează grupul G20 – şi Franţa au ţinut o conferinţă telefonică pentru a discuta un raport cerut de Franţa asupra preţului alimentelor.
Cele trei ţări au discutat şi dacă statele membre G20 ar trebui să organizeze un Forum de Reacţie Rapidă pentru a coordona politicile comerciale privind alimentele, pe fondul deficitului din ce în ce mai mare de cereale. O analiză Stratfor arată impactul unei potenţiale crize a cerealelor asupra jocurilor geopolitice.
Ţările şi traderii de mărfuri din întreaga lume sunt în aşteptarea raportului realizat de Sistemul de Informaţii privind Piaţa Agricolă (AMIS), înainte de a stabili următoarele măsuri prin care să se abordeze criza alimentară.
În timp ce fermierii din subcontinentul Indian se confruntă în continuare cu consecinţele ultimului sezon musonic, America trece prin cea mai gravă secetă din ultima jumătate de secol. Prin urmare, preţurile la grâu, porumb şi soia sunt aproape de cele mai ridicate niveluri din istorie.
Seceta şi condiţiile de inundaţii din Rusia, Kazahstan şi Ucraina, alături de ameninţarea incendiilor din regiunea de producţie a cerealelor din Rusia provoacă temeri că al treilea cel mai mare exportator de grâu la nivel mondial va decide să îşi stopeze exporturile – aşa cum a făcut-o în 2008 şi 2010 – punând sub presiune producătorii de cereale vecini să facă acelaşi lucru. Aceste decizii ar putea să lase consumatorii de cereale din unele regiuni volatile din punct de vedere politic vulnerabili la consecinţe dureroase.
Chiar dacă efectele pe piaţa cerealelor nu par la fel de severe ca în urmă cu doi ani, liderii G20 încearcă să evite o exacerbare a situaţiei din prezent, încurajând autorităţile de comerţ din întreaga lumea să evite speculaţiile de piaţă şi depozitarea de alimente, elemente care ar putea afecta ofertă, ar creşte preţurile şi mai mult şi ar duce la proteste alimentare.
Însă, acest Forum nu are autoritatea de a impune astfel de recomandări, pentru că politica alimentară nu este una care se face la nivel multinaţional.
Stratfor precizează că cerealele reprezintă o formă pură de geopolitică. Oamenii au nevoie de alimente pentru a se hrăni. Statele trebuie să producă şi să distribuie alimentele pentru a-şi hrăni populaţia. Statele cu sisteme fluviale integrate şi sol abundent reuşesc cu o mai mare uşurinţă să îşi hrănească populaţia şi să furnizeze alimente pe pieţele externe.
Pe de altă parte, statele care au condiţii climatice grele şi sol sărac vor avea dificultăţi în a asigura hrana populaţiei.
Centrul urban al Rusiei se afla în jurul Moscovei, pe câmpia nord-europeană, în timp ce „grânarul” rus, susţinut de fluviul Volga, se află amplasat de-a lungul regiunii nordice a Caucazului, până în vestul Kazahstanului.
Rusia a creat o uniune vamală pentru a încerca să convingă Ucraina, Kazahstanul şi Belarusul să adere la un bloc comercial care ar putea să ofere Moscovei o influenţă puternică asupra comerţului cu cereale în fosta periferie a Uniunii Sovietice.
Stabilindu-şi controlul asupra acestor ţări exportatoare de grâu, Moscova ar controla efectiv 15% din producţia globală de grâu şi 16% din exporturile mondiale. Există un motiv pentru care Lenin s-a referit la cereale ca la „moneda monedelor”.
Fluctuaţiile condiţiilor meteo, dezvoltarea biocombustibililor şi stocarea alimentelor pentru populaţiile în creştere vor continua să constrângă aprovizionarea cu alimente la nivel global, realizată doar de câţiva exportatori importanţi de cereale.
Avansul tehnologic a îmbunătăţit randamentele culturilor şi a crescut semnificativ comerţul global cu produse alimentare. Acest lucru a permis printre altele o creştere a populaţiei mai rapidă decât capacitatea ţărilor în curs de dezvoltare de a-şi extinde capacităţile de producţiei, lăsându-le mult mai vulnerabile la fluctuaţiile neaşteptate ale pieţelor de cereale.
Analiza Stratfor sugerează că o privire mai extinsă asupra viitorului poate arăta o imagine diferită. Ratele natalităţii din cea mai mare parte a lumii scad pe fondul urbanizării, care a făcut ca femeile să aibă mai puţini copii şi la vârste mai înaintate. De asemenea, ţările în dezvoltare sunt doar la trei generaţii în spatele celor dezvoltate în ceea ce priveşte acest trend.
Lumea nu este creată pentru că fiecare creştere a populaţiei să corespundă unei creşteri a producţiei de alimente. Cu populaţii mai uşor de gestionat, statele vor recâştiga unele capacităţi de administrare a resurselor alimentare, făcându-le mai puţin vulnerabile la fluctuaţiile sezoniere şi capriciile politice ale principalilor exportatori de cereale. Până atunci, însă, summiturile de coordonare a politicii alimentare la nivel global vor fi în zadar, concluzionează analiza Stratfor.
