Elio Ciolini, cetăţean italian, în vârstă de 66 de ani, s-a legitimat pe Aeroport Henri Coandă pentru a intra în ţară, din direcţia Zurich. În urma controlului documentului de identitate, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta este fals, fapt pentru care au extins cercetările.
Astfel s-a stabilit că cel în cauză este cetăţeanul italian Elio Ciolini, iar în urma verificărilor specifice s-a stabilit că bărbatul era urmărit de către autorităţile italiene pentru infracţiuni economico-financiare.
Cel în cauză a fost predat unei echipe operative din cadrul IPJ Ilfov în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Născut la Florenţa pe 18 august 1946, Elio Ciolini a fost arestat în mai multe rânduri pentru înşelăciuni, fraude, emiterea de titluri de obligaţiuni false şi încălcarea termenilor eliberării condiţionate, potrivit presei italiene.
Personajul este unul controversat şi misterios în Italia, fiind suspectat de legături strânse cu Serviciul israelian de informaţii externe (Mossad) şi cu serviciile secrete americane. De altfel, de multe ori, el şi-a asumat o identitate falsă, conform presei din Italia.
Ciolini a oferit de multe ori informaţii autorităţilor italiene, în special în cazul atentatelor mafiote comise în Italia în august 1980. În ultimii ani, a fost cercetat pentru emiterea de titluri de obligaţiuni false italiene, precum şi într-un caz de înşelăciune şi şantaj, a mai relatat presa italiană.