Bătrână carbonizată lângă reşou

TRAGEDIE. O bucureşteancă, în vârstă de 75 de ani, şi-a pierdut viaţa, marţi seara, după ce locuinţa sa a fost cuprinsă de flăcări. Potrivit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti (ISUB), Cătălin Eftene, tragedia s-a petrecut în cartierul Berceni, din cauza unui reşou electric improvizat. Pompierii au fost alertaţi de vecinii victimei care au simţit miros de fum, în jurul orei 19.20. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale, un modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, însă anunţul fusese făcut prea târziu. Focul ardea mocnit, de multă vreme, într-una din camere, unde se aflau textile şi mobile vechi. „Pompierii au intervenit în timp util, focul a fost stins repede, însă femeia a fost găsită carbonizată, cu faţa spre reşoul improvizat”, a precizat oficialul ISUB. (G.R.)