Deși la începutul ședinței de Guvern, primul ministru, Victor Ponta, a anunțat că alegerile parlamentare vor avea loc pe 2 decembrie, purtătorul de cuvânt a precizat că, printr-o Ordonanță de Urgență, s-a hotărât data de 9 decembrie.
Șeful guvernului ar fi preferat ca data să fie 25 noiembrie, însă PDL a atras atenţia că legea nu permite acest lucru.
„E o soluţie proastă. 2 decembrie e o dată rea, sunt festivităţile de 1 decembrie, e liber şi de Sfântul Andrei. Cel mai bine era pe 25 noiembrie”, a spus Ponta, în deschiderea şedinţei de guvern. El i-a cerut ministrului delegat pentru relaţia cu parlamentul să negocieze cu grupurile parlamentare ale PDL pe subiectul alegerilor la sfârşitul lui noiembrie.
„Poate îi convingeţi să avem pe 25 noiembrie”, a spus premierul, comentând că la parlamentare nimeni nu are nevoie de boicot. „Trebuie să-i voteze şi pe ei cineva”, a spus Ponta.
El a făcut responsabil PDL şi pentru menţinerea actualei legi electorale care permite intrarea în parlament a candidaţilor de pe locurile doi sau trei, spunând că acest sistem le convine acum democrat-liberalilor.
Potrivit Constituţiei, alegerile trebuie să respecte următoarele condiţii: de la data scrutinului nu pot trece mai mult de 20 de zile până se reunește noul Parlament, iar alegerile trebuie ținute la maximum 3 luni de la expirarea mandatului în curs.
De altfel, şi Mircea Duşa a arătat că înainte de 2 decembrie nu se pot face alegeri. Şeful de la MAI a declarat că există o constrângere constituţională privind data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, iar scrutinul nu poate fi organizat mai devreme de luna decembrie.
„Există acea constrângere tot constituţională, actualul Parlament a fost validat pe 19 decembrie, ori există acea constrângere de 20 de zile, adică atunci când se realizează alegerile, preşedintele este obligat de Constituţie ca în 20 de zile să convoace Parlamentul în şedinţa de constituire. Nu ai cum să ajungi la o dată din luna noiembrie, deci data va fi 2 decembrie, chiar dacă e după două zile de sărbătoare”, a explicat, în urmă cu o săptămână, social – democratul.