Românii au fost chemaţi la REFERENDUMUL de duminică, 29 iulie, pentru a răspunde la întrebarea „Sunteţi de acord cu DEMITEREA Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?”. Alegătorii au putut opta pentru răspunsul „DA” sau „NU” din buletinul de vot, aplicând ştampila o singură dată în interiorul unuia dintre cele două patrulatere aferente celor două opţiuni.
Conform numărătorii paralele USL, Traian Băsescu a fost demis din funcţia de preşedinte al României. Prezenţa la urne, la ora 21, a fost de 44,01%, conform exit-poll-ului realizat de Operations Research, pentru Realitatea TV.
86,90% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. 13,10% au votat „NU”, conform exit-poll-ului Operations Research.
84 la sută dintre alegători s-au exprimat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 16% au răspuns cu „nu” la referendumul privind demiterea preşedintelui, potrivit unui exit-poll CCSB comandat de Antena 3 şi care centralizează datele până la ora 21.00
După centralizarea voturilor de către Biroul Electoral Central şi soluţionarea eventualelor contestaţii privind frauda electorală, Curtea Constituţională este instituţia care constată validitatea sau invaliditatea referendumului de demitere a preşedintelui României, prin hotărâre. În situaţia în care referendumul este declarat valid, iar majoritatea cetăţenilor au votat pentru demiterea preşedintelui, Curtea constată încetarea mandatului acestuia, urmând organizarea alegerilor prezidenţiale în termen de trei luni de zile.
În cazul în care la urne se prezintă mai puţin de jumătate din alegători, scrutinul este declarat invalid de către Curtea Constituţională, iar, potrivit Hotărârii Parlamentului din 6 iulie privind convocarea referendumului, Legislativul „va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat”.