În urma plângerii penale depuse de USL, procurorii DIICOT verifică veridicitatea acuzaţiilor aduse lui Traian Băsescu şi a 14 lideri PDL. Principala acuzaţie a reprezentanţilor puterii este aceea că declaraţiile celor învinuiţi au dus la deprecierea leului.
Aceleaşi declaraţii, spun liderii USL, au tăiat şansele României de a adera la Spaţiul Schengen şi de integrare deplină în Uniunea Europeană. De asemenea mai sunt acuzaţi de subminarea economiei naţionale şi comunicarea de informaţii false.
Probele invocate de liderii USL în plângerea penală sunt declaraţii publice făcute de liderii PDL, dar şi de preşedintele suspendat, Traian Băsescu.