Procurorii DIICOT au destructurat marţi dimineaţă, o reţea întregă de evazionişti care lucrau sub protecţia Gărzii Financiare Giurgiu. Omul cu poziţia cea mai înaltă din ANAF, care oferea protecţie grupului, era însăşi directorul general adjunct al instituţiei, Nicuşor Drăgan.
ANI a semnalat procurorilor bucureşteni că Drăgan a efectuat mai multe tranzacţii imobiliare cu terenuri, în valoare totală de aproximativ 542.300 euro, în perioada februarie – iunie 2010. Unul dintre terenuri ar fi fost înstrăinat cu o valoare de 34 de ori mai mare decât preţul real al pieţei. Prin aceeaşi metodă de supraevaluare a bunurilor, Drăgan a făcut mai multe tranzacţii suspecte cu autoturisme, în perioada 2006 – 2008 şi 2010 – 2011, au mai arătat inspectorii ANI, potrivit gandul.info.
Directorul de achiziţii din cadrul ANAF, Dan Stroe, este şi el acuzat de procurorii DIICOT că sprijinea reţeaua de evazionişti în care erau implicaţi clanul Butoane şi rudele senatorului Măgureanu este Dan Stroe. Avere funcţionarului public este una impresionantă.
Stroe declară 1,15 milioane de euro, cash, două terenuri intravilane, cumpărate în 2010 şi 2011, precum şi o casă şi un apartament. Acesta mai declară ceasuri în valoare de 60.000 de euro, bijuterii de 50.000 de euro şi tablouri de 110.000 de euro.
De fapt, averea lui Stroe ar fi fost şi mai mare, dacă nu ar fi divorţat de soţia sa. În urma partajului, Stroe i-a cedat fostei sale soţii o parte dintr-un teren şi dintr-un imobil din luxosul cartier Iancu Nicolae, ambele valorând aproximativ 700.000 de euro, conform declaraţiei sale de avere.
Din averea sa, Stroe a dat şi cu împrumut: 11,5 milioane lei (aproximativ 2,9 milioane de euro), către firma Welness Plus.