Pierde Traian Băsescu drepturile foştilor preşedinţi?

Legea 406 din 10 iulie 2001 reglementează drepturile pe care orice preşedinte român le are după încetarea mandatului său. Dar cum s-a demonstrat de atâtea ori în ultima perioadă, legile româneşti suferă grav din cauza ambiguităţilor pe care le deţin. De aceea, în cazul în care Traian Băsescu va fi demis la referendumul din 29 iulie, nu este exclus să asistăm la un nou spectacol de circ, pe la Curtea Constituţională.

Aceasta, pentru că legea la care facem referire stipulează faptul că „nu beneficiază de prevederile prezenţei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie, prin referendum”.

Apropiaţii preşedintelui suspendat vor spune că Traian Băsescu are dreptul la cele cuprinse în lege, pentru că a finalizat un mandat, în timp ce adversarii săi vor replica, probabil, că legea nu face referire la această posibilitate.

Prevederile legii:

Persoana care exercită funcţia de şef al statului român beneficiază de prevederile prezentei legi de la data încetării mandatului. Nu beneficiază de prevederile prezenţei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum.

Art. 2. – Persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementarilor în vigoare.