Război total. Ponta vrea să-l suspende pe Băsescu

Premierul Victor Ponta a anunţat, după decizia CCR, care arată că la Bruxelles va trebui să plece șeful statului, că el va pleca la Consiliul European.

Ponta a declarat: „Nu cred că mâine Traian Băsescu va merge la Bruxelles”. Mai mult, Ponta i-a convocat la Guvern, miercuri seară, pe liderii USL, ca să discute despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

„Evident, mâine (joi. n.red.) voi merge la Bruxelles. Am în spate legitimitatea dată nu de cinci judecători numiţi de mine pe criterii politice, ci de Parlamentul României. Sper ca preşedintele să înţeleagă că acest conflict veşnic pe care l-a promovat este împotriva intereselor României. Cred că preşedintele va înţelege că abuzul pe care-l comite sunt împotriva interesului public. Cred că nu va merge mâine la Bruxelles”, a spus Ponta.
Întrebat dacă va vorbi miercuri seara cu preşedintele, Ponta a răspuns: „Sigur, dacă e cazul… Nu am nicio problemă să-l sun pe preşedinte sau să caut soluţii de dialog.”