Reprezentanţii Ligii Scriitorilor din România sunt indignaţi de hotărârea Consiliului Local Baia Mare prin care s-au instituit, la iniţiativa Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare şi a Reprezentanţei pentru Maramureş a Uninii Scriitorilor Români, criteriile de acordare a unor premii şi distincţii în rândul autorilor de carte şi poezie. În opinia reprezentanţilor LSR, aceste premii se „dau şi se iau doar cu buletinul”.
LSR, prin preşedintele Mihai Ganea, îşi exprimă „rezerve şi obiecţii” privind criteriile de atribuire a „Marelui premiu pentru literatură”, recompensat financiar de la bugetul local. Potrivit proiectului de hotărâre ziua de 15 iunie este declarată „Ziua Scriitorului”. Tot atunci se acordă şi titlul de „Scriitorul Anului”, iar Marele premiu pentru literatură” va fi decernat în fiecare an, cu ocazia manifestărilor „Zilei Scriitorului”.
De asemenea, conform proiectului de hotărâre, „Marele premiu pentru literatură” constă în acordarea unei diplome personalizate din partea Consiliului Local şi a Primăriei Municipiului Baia Mare, precum şi a unui premiu în bani, sumă ce va fi alocată de la bugetul local al anului în curs. În acest an, „Scriitorul anului” a fost recompensat de către autorităţile locale cu suma de 2.000 de lei. „Marele peremiu pentru literatură şi Scriitorul anului sunt formulări emfatice şi vagi. Rezultă că Baia Mare consacră o carte şi un scriitor la dimensiuni cosmogonice, universale. E vorba totuşi de o evaluare locală, limitată la arealul municipiului Baia Mare”, declară Mihai Ganea. „Condiţionarea participării la competiţie de apartenenţa scriptică în exclusivitate la organizaţiile iniţiatoare de proiect, constiutie o gravă încălcare a principiului libertăţii de creaţie şi exprimare, precum şi o tentativă de monopol asupra culturii băimărene”, mai arată Mihai Ganea în nota sa de protest.
Scriitori disciminaţi
Preşedintele LSR este de părere că „statutul de scriitor este conferit de actul său independent de talent şi conştiinţă, manifestat în mesajul său scris, nicidecum de apartenenţa şi de înregimentarea sa într-o organizaţie sau alta”. Astfel, unii scriitori sunt supuşi discriminării, premiile fiind acordate doar celor care fac parte din Asociaţia Scriitorilor Baia Mare sau Reprezentanţa pentru Maramureş a USR. Mihai Ganea mai atrage atenţia asupra faptului că premierea se face din bani publici, nu din fondurile proprii ale celor două organizaţii, iar logic ar fi să primească o şansă şi restul scriitorilor care locuiesc pe raza oraşului Baia Mare. „Chiar şi condiţionarea reşedinţei în Baia Mare a scriitorului este neavenită şi nefericită. Înţelegem motivaţia birocratică, de tip contabil. Totuşi funcţionarii şi consilierii băimăreni trebuie să înţeleagă însă că mesajul implicit în Baia Mare se dau şi se iau premii doar cu buletinul este extrem de neinspirat şi nefericit”, precizează Mihai Ganea.
Mai mult decât atât, şi autorilor de carte debutanţi li se taie din start şansa de a primi titulatura de „Scriitorul anului”. „Clauza minim trei cărţi publicate retează irevocabil şansa de promovare a unui debutant. Considerăm inacceptabilă această prevedere restrictivă”, menţionează preşedintele LSR. Premiul este decernat în baza nominalizărilor individuale promovate de către Asociaşia Scriitorilor Baia Mare, prin hotărârea unei comisii de jurizare compuse din: primarul municipiului, un reprezentnt al Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare, reprezentantul pentru Maramureş al USR, un reprezentant al Revistei „Nord Literar”, preşedintele comisiei de cultură, respectiv cel al comisiei buget-finanţedin cadrul Consiliului Local.