Dan Voiculescu şi-a dat demisia din Senat

Vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, şi-a anunţat demisia din funcţia de senator. Potrivit declaraţiilor acestuia din plenul camerei, Voiculescu s-a declarat nemulţumit de respingerea unui amendament pe care l-a propus la o lege. Amendamentul viza dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală.

„Vreau să informez plenul că mi-am dat demisia din Senat. Motivul este legat de faptul că la ultima întâlnire a comisiei de Buget-Finanţe s-a respins propunerea de lege prin care solicitam dublarea sancţiunilor pentru evaziune fiscală. Într-un parlament în care comisia de buget, cea care veghează la bugetul României, dă un aviz negativ la o astfel de lege, este de neînţeles”, a declarat Dan Voiculescu, în plenul Senatului.
Dan Voiculescu şi senatorii Ioan Ghişe (PNL), Vasile Nistor (PC), Şerban Rădulescu (PC) au iniţiat un proiect de modificare a Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care mărea pedepsele pentru anumite infracţiuni.
Proiectul a fost respins de comisiile Senatului şi se află pe ordinea de zi a acestui for legislativ, care este prima cameră sesizată.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a anunţat în plen că senatorul Dan Voiculescu şi-a depus demisia din funcţie, începând cu data de luni, 25 iunie.
La rândul său, senatorul PC, care este vicepreşedinte al Senatului, a anunţat, de la tribună, că şi-a dat demisia din Senat pentru că, la ultima întâlnire a comisiei de buget-finanţe, s-a respins propunerea de lege prin care solicita dublarea sancţiunilor pentru evaziune fiscală.

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, luni, că demisia vicepreşedintelui Senatului Dan Voiculescu din funcţia de senator este un gest de voinţă personală şi de implicare