Armistiţiul Ponta-Băsescu a luat sfîrşit. Războil reîncepe. Preşedintele îi transmite premierului, printr-o scrisoare, că nu poate reprezenta România la Consiliul European şi ca dacă îşi va însuşi atribuţiile prezidenţiale ar putea răspunde în faţa legii.
Scrisoare a fost înregistrat la cabinetul premierului pe 20 iunie. În scrisoare, Traian Băsescu îi transmite lui Victor Ponta că a decis să plece la Consiliul European fără a avea aprobarea expresă a şefului statului şi ar putea răspunde în faţa legii pentru acest lucru. „Vă atrag atenţia că absenţa unei aprobări exprese din partea Preşedintelui României cu privire la mandatul de participare la reuniunea Consiliului European, coroborată cu lipsa deleqării exprese a Prim-ministrului în calitate de reprezentant al statului român, va echivala, din punct de vedere juridic, cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a Preşedintelui României de către primul-ministru”, scrie preşedintele Traian Băsescu.
În ziua în care Traian Băsescu îi scria lui Victor Ponta, premierul anunţa că Ministerul Afacerilor Externe a transmis deja lista cu persoanele ce vor face parte din delegaţia care va reprezenta România la Consiliul European. Consiliul European va avea loc pe 28 – 29 iunie la Bruxelles.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri că doreşte ca luni, când este programată şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), să aibă o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind participarea la Consiliul European, adăugând însă că nu ştie dacă şi şeful statului va dori o nouă discuţie.
„Luni avem CSAT, probabil că avem şi depunerea jurământului unui ministru, şi, din punctul meu de vedere, eu doresc să discut cu preşedintele temele aflate pe agenda de lucru. Nu pot să confirm în acest moment dacă şi preşedintele va dori să discutăm sau nu”, a spus Ponta, întrebat de jurnalişti când va discuta din nou cu şeful statului despre participarea la reuniunea CE.
Preşedintele şi premierul au avut săptămâna trecută o discuţie privind nivelul de reprezentare a României la următorul Consiliu European, dar nu au ajuns la un acord, ambii dorind să participe la reuniunea CE.
Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că „nu a avut inima” să-l sune pe preşedintele Traian Băsescu în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European, el precizând că întâlnirea cu şeful statului va avea loc totuşi înainte de 25 iunie, când este programată o şedinţă a CSAT.
Războiul se duce şi prin aliaţi. Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta va merge la Consiliul European, ea apriciind însă că cei de acolo nu vor vorbi cu şeful Guvernului de la Bucureşti pentru că plagiatul făcut de acesta este evident pentru europeni.
Ea a menţionat că firesc ar fi să meargă preşedintele la Consiliul European.
„O să se ducă acolo (Victor Ponta, n.r.), dar nu o să vobească nimeni cu el. Face rău României, poate renunţă la satisfacerea orgoliilor personale şi încearcă să nu facă rău României”, a spus Macovei.
Întrebată de ce crede că cei de la Consiliul European nu vor vorbi cu premierul Ponta, Macovei a spus că acuzaţiile de plagiat au ajuns peste tot în presa străină, până şi în China.
Europarlamentarul a precizat că este evident că pentru cei de la Consiliul European acest lucru contează.
„E de neînţeles pentru cei de la Consiliul European să spui «OK, să mi se retragă titlul, dar eu rămân premier»”, a spus Macovei.
Premierul Victor Ponta a declarat că doreşte ca luni, când este programată şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), să aibă o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind participarea la Consiliul European, adăugând însă că nu ştie dacă şi şeful statului va dori o nouă discuţie.
„Luni avem CSAT, probabil că avem şi depunerea jurământului unui ministru, şi, din punctul meu de vedere, eu doresc să discut cu preşedintele temele aflate pe agenda de lucru. Nu pot să confirm în acest moment dacă şi preşedintele va dori să discutăm sau nu”, a spus Ponta, întrebat de jurnalişti când va discuta din nou cu şeful statului despre participarea la reuniunea Consiliului European.
Ministrul de externe, Andrei Marga, susține că la Cabinetul său nu a sosit de la Cotroceni nicio listă cu delegația pentru Consiliul European și că, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, ea a fost trimisă la un alt nivel.
„Noi n-am avut la ora trimiterii la Bruxelles a listei cu participarea pe care am menționat-o, Victor Ponta, ministrul de externe, ministrul afacerilor europene, n-am avut o propunere concurentă, la nivelul ministrului de externe. Dacă ea s-a trimis la alte nivele, cum să zic, mai ascunse, aceasta este o altă treabă, dar la nivelul Ministerului de Externe nu a fost la ora respectivă”, a declarat, sâmbătă, Andrei Marga, la Antena3, întrebat de lista trimisă de la Palatul Cotroceni.