După tentativa de sinucidere, Adrian Năstase va fi operat. Rana se află lângă vena jugulară VIDEO

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, împuşcându-se cu un pistol în momentul în care poliţiştii au venit să-i prezinte mandatul de punere în executare a sentinţei de condamnare la închisoare. Năstase a fost luat cu ambulanţa de la reşedinţa sa şi transportat la Spitalul Floreasca.

El este stabil, internat la Terapie Intensivă, si va fi operat cel mai probabil joi dimineaţa. Fostul premier a fost condamnat miercuri seara la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”.

Adrian Năstase a încercat să se împuşte în momentul în care poliţiştii au intrat în reşedinţa sa pentru a-i prezenta mandatul de punere în executare a sentinţei de condamnare la închisoare. Adrian Năstase are o plagă latero-cervicală, aproape de vena jugulară, produsă cu o armă de foc de calibrul nouă milimetri.
Un poliţist de la Direcţia Judiciar a fost omul care a reuşit să-l împiedice pe Adrian Năstase să-şi pună capăt zilelor.
Fostul premier le-ar fi spus poliţiştilor că se duce în bibliotecă să-şi ia nişte cărţi, iar aceştia au aşteptat, însă pentru că Năstase intârzia să apară, au mers după el. Acela ar fi fost momentul in care a incercat să se sinucidă. Poliţistul a incercat să-i smulgă arma din mână, dar Năstase s-a împuşcat în gât şi ar fi rănit grav, urmând să intre în operaţie. Când fostul premier a încercat să-şi tragă un glonţ în cap, bărbatul a intervenit prompt în încercarea de a-i lua pistolul. În vâltoarea evenimentelor, însă, arma s-a descărcat, iar glonţul l-a rănit pe Adrian Năstase în zona gâtului.