O elevă a murit pe terenul de sport din cauza caniculei. Avea doar de 16 ani

O elevă aflată în clasa a IX-a la un liceu din Jibou (judeţul Sălaj) a murit după ce i s-a făcut rău marţi, în timpul orei de sport. Eleva de 16 ani a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvată. Ea învăţa la Grupul Şcolar „Octavian Goga” din Jibou.

Directorul Grupului Şcolar „Octavian Goga” din Jibou, Daniel Mureşan, a declarat, marţi, eleva a leşinat la ora de sport, în timp ce susţinea proba de rezistenţă fizică. El a afirmat că în fişa medicală a elevei nu erau menţionate afecţiuni sau antecedente medicale, deşi fata ar mai fi avut stări de leşin, în anii anteriori, tot în timpul unor ore de sport.
Adolescenta locuia împreună cu sora ei şi cu bunica, ambii părinţi fiind plecaţi la muncă în Italia.