Furt de 300 mii de lei din primărie

DÂMBOVIŢA. Sediul Primăriei Ciocănești a fost spart de hoţi, în noaptea de duminică spre luni, fiind furat seiful instituției, în care se aflau aproximativ 300.000 de lei.

„La primăria din Ciocăneşti a avut loc o spargere. Din primărie a fost sustras un seif. Se continuă cercetările pentru stabilirea prejudiciului, împrejurările comiterii faptei şi identificării autorilor”, a declarat subinspectorul Călin Carpiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa. Surse din primăria Ciocăneşti spun că în seif se aflau 300.000 de lei, bani pentru salariile profesorilor, funcţionarilor şi pentru lemnele necesare pe timp de iarnă. Hoţii au modificat unghiul camerei de luat vederi instalate în încăpere, pentru a nu putea fi identificaţi. Potrivit primelor informaţii, hoţii au tăiat grilajul caseriei şi au smuls seiful din locaşul său. Angajaţii primăriei sunt cei care au descoperit jaful, femeia de serviciu fiind prima care a intrat în clădire ieri dimineaţă. De asemenea, sursele citate spun că, timp de trei ore, primăria a fost lăsată nesupravegheată, întrucât unul din paznici a plecat la miezul nopţii, iar cel de-al doilea a plecat la ora 3.00. (O.M.)