Surdu este disperat. Cumpără locul din Consiliul Local

Fostul consilier local PD-L Gabriel Surdu revine. Cel puţin asta speră. Deoarece nu se află pe un loc eligibil după alegerile locale, Surdu încearcă să-i ademenească pe colegii din partid. Poate, poate aceştia renunţă la mandatul de consilier local, în schimbul unei sume de bani. Se pare că fostul ales local a avansat oferte financiare cât se poate de concrete. Clar este că Surdu nu se poate obişnui cu faptul că nu mai are acces la informaţiile din primărie. În calitate de om de afaceri, dar cu probleme financiare destul de mari, Surdu s-a obişnuit cu rolul de membru în comisia de urbanism, ipostază care îi permitea să afle direct de la sursă cam ce construiesc competitorii şi nu numai. Mai mult, Surdu, în acest moment, nu mai are posibilitatea să-l linguşească pe primarul Gheorghe Nichita, evident, pentru atingerea unui deziderat personal. Oricum, Surdu a încercat să-şi facă cât mai multe relaţii în primăria condusă de Nichita.

Astfel, Tudor Vericeanu şi Cristina Nichita s-au căsătorit în mare secret în toamna anului 2008. Fiind la a doua căsătorie, Vericeanu a hotărât să-şi unească destinele cu creatoarea de modă, care mai exact este o fostă iubită din timpul liceului. Petrecerea a avut loc la motel Bucium luna de miere fiind petrecută în Egipt, timp de o săptămână. Cei doi însurăţei au fost năşiţi de chiar de consilierul local PD-L, Gabriel Surdu. Graţie finului, Surdu a primit în mai multe rânduri informaţii cu privire la ce mişcă prin urbanismul local.

Ciprian BOARU