Elan cu Ayan, Mihaela cu Dani. Fiecare cu copilul lui de sărbători!

Intrăm cu paşi repezi în magia Sărbătorilor de Iarnă, prilej de relaxare sufletească şi trupească pentru cei mai mulţi dintre ei. Dacă unii stau acasă cu familia, în jurul unui brad artificial cumpărat acum cinci ani, pentru că mai mult nu-şi permit, alţii pleacă peste mări şi ţări, la plajă sau la schi. Se spune că de Crăciun petreci cu cea mai dragă fiinţă sufletului tău, fie iubit, copil, părinţi sau prieteni. Se pare că în fosta familie a Mihaelei Rădulescu, alegerile au fost deja făcute: Elan se va bucura de compania micuţului Ayan, iar mămica Mihaela va schia alături de iubitul ei, Dani, undeva prin Austria. La schi va merge şi fostul soţ al divei de la Antena 1, însă putem băga mâna în foc şi paria pe viaţa lui Moş Crăciun că drumurile lor nu se vor întâlni. Deşi, ar fi drăguţ să-i vedem pe toţi patru pe pârtie sau în jurul focului din şemineu. Elan va avea grijă ca Ayan să fie îmbrăcat bine şi nicidecum ud de la atâta zbenguială în zăpadă, iar Mihaela se va asigura ca totul să fie exact invers în ceea ce-l priveşte pe „copilaşul” său Dani: cu cât mai dezbrăcat cu atât mai bine şi cu penisul la vedere, cel de pe blugi desigur. Din ce în ce mai antrenată în diverse acţiuni umanitare, evenimente, petreceri, filmări, Răduleasca reuşeşte să-şi vadă tot mai rar băieţelul, pe Ayan, nu pe Dani pentru că pe el îl vede suficient cât să facă sex de trei ori pe zi, după cum însăşi diva s-a confesat unor amice la un eveniment monden. Prin urmare, Elan este cel care petrece mai mult timp cu copilul, însă nimeni nu o depăşeşte pe bonă, cea care este şi mamă şi tată pentru cea mai mare parte din timp. De Sărbători însă, Mihaela şi Elan îl vor strecura ceva mai mult în program pe cel mic, însă tăticul va bifa în agendă cele mai multe zile cu Ayan. Afaceristul îşi va duce băiatul la schi şi se vor bucura împreună de pârtiile din Austria, după care va fi „preluat” de Mihaela într-o destinaţie rămasă momentan secretă. (C.P.)