CLUJ-NAPOCA. Pentru a înlesni accesul la cultură al copiilor defavorizaţi, Fundaţia Little People, a deschis, ieri, în incinta librăriei „Libri”, din Complexul Polus, „Biroul lui Moş Crăciun”. Timp de trei zile, copiii din satele de lângă municipiul Cluj-Napoca vor asculta poveşti, vor învăţa să facă ornamente de Crăciun şi se vor întâlni cu Moş Crăciun şi cu spiriduşul Ştie Tot, care le vor dărui câte o carte, dulciuri şi baloane. Un proiect asemănător denumit „12 Daruri de Crăciun”, care încearcă să atragă copiii şi are ca scop promovarea lecturii, a fost demarat în luna noiembrie tot de Fundaţia Little People în parteneriat cu Librăria Libri. Anul acesta, s-a alăturat acestei idei şi directorul Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca, cunoscutul regizor Tompa Gabor. Micuţii se vor putea bucura şi de o masă de sărbătoare în ziua de Crăciun datorită cunoscutei autoare de cărţi de bucate Carolina Chira. Pentru a le oferi o masă îmbelşugată de Crăciun, femeia a decis să doneze fondurile obţinute prin vânzarea cărţii sale „Salate elegante şi sandvişuri rafinate”. Aceasta poate fi cumpărată la preţul de 15 lei în librăriile din Cluj-Napoca. (G.R.)