Bătaie de joc la biblioteca centrală

Bună ziua,

Numele este Cătălin C. şi vreau să atrag atenţia asupra unui aspect care stă in coaste mai dihai ca pasărea spin. Iată despre ce este vorba.

Am mers la biblioteca centrală din Fundaţie şi am cerut o carte pentru împrumut. Am primit cartea. A fost ceva de Fukuyama, bibliografie obligatorie la facultate. Cartea a fost luată în condiţii improprii, adică multe rânduri erau subliniate cu pixul.

Când am dus cartea înapoi, de la bibliotecă mi s-a spus că trebuie să plătesc o amendă pentru că am mâzgâlit cartea. Nu mi se pare normal ce se întâmplă şi de aceea cred că am dreptul să reclam această situaţie. Sper ca prin intermediul ziarului vostru să verificaţi aceste aspecte pentru că nu sunt singulare.

Cu deosebită consideraţiune,

Cătălin C.