Fostul prefect Davidescu, acuzat că a cerut şpagă

Despre fostul prefect , Gheorghe Davidescu, s-au spus multe și mai bune și mai rele pe toată perioada „legislaturii” sale de la Prefectura Argeș. Mai mult decât atât, unii dintre șefii săi politici au încercat să-l înlăture din funcție, dar succesul acestui demers avea să vină abia în urmă cu două săptămâni. Invincibilul Gogu a rezistat tuturor încercărilor de a fi scos din cărți, o perioadă îndelungată, având de partea sa pe „cineva de sus” care l-a apărat cât a putut de mâna lungă a unor lideri democrați-liberali care nu-l aveau la suflet. Este bine cunoscut în toate mediile, diferendul îndelungat dintre fostul prefect și președintele P.D.L Argeș, senatorul Mircea Andrei. Acesta din urmă a încercat, de nenumărate ori să-l achimbe din funcție pe „nesupusul” Gogu, dar de fiecare dată, „omul de sus” l-a ajutat să rămână pe jilțul de prefect.Până într-o zi când…

„Nu suport risipa de păduri”

După ce Gheorghe Davidescu a părăsit Prefectura, începe să se spulbere și mitul de incoruptibil, țesut cu multă abilitate în jurul propriului său nume de către fostul pădurar Gogu. O astfel de speță o reprezintă un litigiu de natură funciară între bucureșteanul Ioan Prislopeanu și Instituția Prefectului din Argeș În anul 2010, Ioan Prislopeanu , împreună cu fratele său, Dan Prislopeanu, au primit un titlu de proprietate pentru o suprafață de 132 ha de pădure, în localitatea Bălilești.

În anul 2007, cei doi moștenitori mai primiseră un proces verbal de punere în posesie, în coproprietate cu alți cetățeni, în suprafața de 488 ha de vegetație forestieră. Ambele acte de proprietate sunt legale și acoperite de documentele de proprietate ale autorului lor. Cu toate acestea, fostul prefect Gheorghe Davidescu, văzând atâta „risipă” de păduri, fără ca domnia sa să aibă vreun beneficiu „spiritual” a blocat semnarea titlului de proprietate de 488 ha și a atacat în Justiție și celălalt titlu de 132 ha, solicitând anularea acestora din motive absolut nejustificate.

Vreau 20.000 euro pentru partid

După ce prefectul a refuzat să semneze titlul de proprietate, moștenitorul Ioan Prislopeanu s-a adresat presei în luna noiembrie 2011. În urma acestui demers, un ziarist din Pitești a mers la prefect în încercarea de afla motivele pentru care se refuză semnarea titlului de proprietate. „Ziaristul căruia m-am adresat mi-a transmis, după ce a stat de vorbă cu prefectul, că acesta din urmă ar pretinde de la mine suma de 20.000 euro pentru a semna titlul cu pricina. Același ziarist mi-a mai transmis că prefectul mai pretinde să-i aduc vechiul titlu de 132 ha pădure să stea la el până va semna și celălalt titlu de proprietate și până va primi banii de la mine”, susține Ioan Prislopeanu. Prefectul Davidescu a mai spus, în fața ziaristului, că suma de 20.000 euro va ajunge la partid, iar banii vor fi folosiți la alegerile din acest an.

„După ce ziaristul mi-a trasmis acele lucruri, am mers și eu împreună cu el la prefectul Davidescu. Acesta mi-a confirmat toate pretențiile pe care le aflasem de la ziarist și mi-a cerut să-i aduc titlul vechi până mi-l semenază pe cel de 488 ha și până ce eu trebuia să depun banii la partid. Eu nu am fost de acord cu această înțelegere, întrucât bănuiam că vrea să-mi ia titlul de proprietate pe care îl atacase în instanță”,a declarat în continuare Ioan Prislopeanu. Ulterior ziaristul a mers la conducerea PDL Argeș pentru a afla care este adevărul.

Aici, senatorul Mircea Andrei a declarat că nu știe nimic despre ceea ce insinua prefectul Davidescu și că domnia sa va face toate demersurile pentru schimbarea din funcție a acestuia. Mai departe nu au mai evoluat lucrurile întrucât instanța a dat câștig de cauză proprietarului și a respins solicitarea prefectului de anulare a titlului de proprietate. Am încercat, de nenumărate ori, să luăm legătura atât telefonic cât și direct cu fostul prefect Davidescu, dar acesta a fost de negăsit și nu ne-a răspuns niciodată la apelurile noastre telefonice.

P.S: În sprijinul susținerilor lui Ioan Prislopeanu există mărturiile a doi ziariști locali care au fost de față, în mai multe ipostaze, în care prefectul Davidescu a vorbit despre suma de 20.00 euro care urma să intre în vistieria PDL Argeș.

Theodor Dinescu