Recomandări pentru potenţă sexuală

Impotenţa reprezintă incapacitatea bărbatului de a îndeplini actul sexual. Cauzele care determină instalarea acestei probleme sunt multiple: depresia, consumul excesiv de alcool, stresul, anxietatea, diabetul, hipertensiunea arterială, circulaţia sanguină proastă, lipsa de comunicare cu partenera, lipsa mişcării, etc. La început, bărbatul care suferă de impotenţă observă, în stadiul primar, că erecţiile sale devin mai slabe iar durata lor considerabil mai mică. În timp, această problemă se agravează conducând la imposibilitatea de a mai avea erecţie.

Recomadări

Alimentaţia are un rol definitoriu în funcţionarea corectă a organismului, chiar şi a calităţii erecţiei. În general, o alimentaţie sănătoasă înseamnă toate alimentele care aduc un aport suficient de vitamine şi minerale, nutrienţi şi vitaminele. Evită mâncarea procesată, bogată în grăsimi şi zahăr (pentru a-ţi menţine nivelul colesterolului în limite normale).

Nivelul ridicat al colesterolului poate conduce la un flux sanguin deficitar în zona penisului, şi implicit, la impotenţă. Un alt avantaj al unei diete echilibrate şi sănătoase îl reprezintă îmbunătăţirea somnului. S-a demonstrat că un somn odihnitor reduce nivelul de stres, stresul fiind o cauză majoră a impotenţei. Respectând o dietă sanatoasă, vei observa o mbunătatire in 7 zile.

Exerciţiile fizice regulate au un dublu efect benefic asupra corpului. În timpul exerciţiilor fizice, corpul eliberează endorfine, fiind binecunoscut faptul că acestea reduc nivelul stresului. În combinaţie cu o dietă echilibrată şi sănătoasă, exerciţiile vor reduce şi mai mult nivelul colesterolului, şi vor îmbunătăţi circulaţia sanguină din zona penisului.

Când începi un program de exerciţii, asigură-te că nivelul de dificultate al acestora ţi se potriveşte. Dacă nu ai mai făcut sport în mod regulat, atunci începe cu ceva uşor, precum mersul, plimbările, înotul, iar apoi poţi trece la un program de exerciţii mai avansat. Nu numai că se va îmbunătăţi calitatea erecţiei, însă şi actul sexual va dura mai mult. Printre remediile naturiste uşoare recomandate pentru un tratament pe termen lung se recomandă capsulele cu ţelină, cu maca şi damiana. Acestea vor creşte performanţele sexuale şi sunt şi un bun afrodisiac.

Înainte să apelezi la medici şi tratamente costisitoare, poţi lua în considerare câteva sfaturi de nutriţie care îţi vor ajuta organismul să funcţioneze mai bine. Iată care sunt elementele ce nu trebuie să-ţi lipsească şi pe care le poţi lua.

Zincul

Acest super-nutrient este esenţial pentru o bună fertilitate, crescând viteza cu care se deplasează spermatozoizii, volumul lor, nivelul hormonilor, materialul genetic, diviziunea celulară si chiar pofta de a face sex. Zincul este ca si cum ai pune o rezervâă într-un stilou gol, iar 15 mg pe zi este tot ce ai nevoie. Dacă încerci în mod activ să ai un copil, este mai bine să dublezi

doza, căci cercetările arată că barbatii pierd 9% din totalul de zinc în timpul unei singure ejaculări. Stridiile reprezintă cea mai bogată sursă, o porţie de 6 având 16 mg de zinc. Dacă nu ai acces la aşa ceva prea des, încearcă seminţele de dovleac, de susan, ai grijă să mănânci 6 ouă pe săptămână şi 3 porţii de carne roşie.

Seleniu

Seleniul este un element care nu poate să lipsească în cazul în care se doreşte conceperea unui copil. Acest mineral creşte funcţia motorie a spermatozoizilor, numărul acestora şi reduce numărul celor cu anomalii. Este nevoie de el şi pentru producerea testosteronului. Atunci când nivelul seleniului este foarte scăzut, şi calitatea spermei va fi la fel, ceea ce poate duce la probleme grave, precum anomalii ale ADN-ului fătului, care rezultă

în copii născuţi cu defecte sau chiar pierderea sarcinii. Nucile sunt cea mai bogată sursă, iar 5 pe zi sunt de ajuns. Poţi încerca să iei şi suplimente de la farmacie, 100 mcg pe zi fiind de ajuns pentru a-ţi spori şansele de a avea urmaşi.

Vitamina B 12

Cercetătorii japonezi au descoperit că 42% dintre bărbaţii care iau un supliment de 1.500 de mcg de vitamina B12 pe zi au o calitate mai bună a spermei. Pentru ca acest lucru să se întâmple, adaugă în dietă iaurt natural, consumă câte 2 ouă de 3 ori pe săptămână şi somon proaspăt. Şi ficatul este bun, asa că il poţi consuma o dată pe săptămână.

Vitamina C

Spermatozoizii care se lipesc unul de altul şi nu mai înoată cum trebuie reprezintă o cauză comuna a fertilităţii scăzute a bărbaţilor, potrivit oamenilor de ştiinţă. Ei au descoperit că vitamina C previne acest lucru, reducând şi riscul apariţiei anomaliilor în cazul fătului. Doza zilnică recomandată este de 1.000 mg, pe care le poţi obţine mâncând kiwi, broccoli, mango, căpşuni, zmeura, grepfrut, roşii, varză, sparanghel, cartofi dulci, lămâie sşi prune. Pe cât posibil alege doar ce este organic, căci oamenii de ştiinţă au descoperit că pesticidele scad calitatea spermei.

Acizi graşi

Acizii grasi se gâsesc în peşte, ajutând la formarea prostaglandinei, o substanţă care dacă este prea puţină duce la anomalii la nivelul spermei şi volum mic de lichid seminal. Caută în magazine ton, macrou, somon sau sardine. Ideal ar fi să consumi porţii din aceste alimente de cel puţin 3 ori pe săptămână. În plus, ca gustări alege seminţe şi nuci.

Aminoacizii

Carnea roşie si lactatele reprezintă un amestec de L-Arginina, care este necesară pentru o spermă de bună calitate. Mănâncă aceste alimente de 3 ori pe săptămână, dar nu mai mult, căci prea multe grasimi saturate strică. Poţi lua şi suplimente de la farmacie.

CoQ10

Coenzima Q10 măreşte şansa ca spermatozoizii să-şi atingă ţinta, aducând mai multă energie. În plus, protejează ADN-ul, evitând anomaliile. Poţi cumpăra suplimente de la farmacie, 50 mg pe zi fiind tot ce ai nevoie.

Vitamina E

Specialiştii din Tel Aviv au descoperit că barbaţii care aveau parte zilnic de 200 mg de Vitamina E aveau şi mai multe şanse de a-şi lăsa partenerele însărcinate. Adaugă migdalele pe lista de cumpărături, cartofii dulci şi roşiile, fără a uita însă de avocado.

Ciprian Boaru