„Este absolut o necesitate ca în următoarele zile, cât mai rapid, să se instaleze noul guvern. Noi vom sprijini în Parlamentul României noua guvernare tocmai pentru ca să se asigure o stabilitate pentru România. Aţi văzut: FMI a zis «pas» până ce se instalează noul guvern. Deci este o prioritate pentru România instalarea noului guvern, crearea unei majorităţi parlamentare solide şi sigur că noi vom sprijini acest lucru”, a declarat, sâmbătă, liderul uneperist Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2.
El a precizat că alianţele cu PDL pentru alegerile locale au fost desfiinţate din pricina refuzului democrat-liberalilor de a introduce taxa pe averile foarte mari, de a reîntregi salariile bugetarilor, de a reintroduce ajutoarele sociale eliminate şi de a elimina plata CAS pentru pensiile mici.
„Ne-am lepădat ca de Satana. Nu era o alianţă viabilă. La Bucureşti, mergem pe propriile picioare. Fostul guvern, mă refer în principal la guvernul PDL condus de Emil Boc, a adus un atentat grav la adresa siguranţei şi a vieţii oamenilor, iar lucrul acesta noi l-am refuzat din momentul în care s-a pus problema să facem o alianţă pentru Bucureşti UNPR-PDL”, a declarat Onţanu.
Întrebat dacă se aşteaptă la susţinere din partea USL, candidatul la Primăria Sectorului 2 a dat-o la întors, refuzând să răspundă concret la întrebare.
„Eu mă aştept, vă spun sincer, ca un om şi ca un administrator – mi-a fost străină politica, eu de dimineaţa până seara fac administraţie: mă aştept la susţinerea tuturor cetăţenilor Sectorului 2 al Capitalei, pentru că eu, în această perioadă, tot ce am făcut am făcut pentru locuitorii Sectorului 2 al Capitalei şi pentru aceştia mă bat”, a specificat Neculai Onţanu.
Teo Popa