„Fecale” în galantar la Billa

Mă adresez dumneavoastră pentru că mi-am dat seama că instituţiile statului nu-şi fac treaba şi sunt în cârdăşie cu cei pe care ar trebui să-i amendeze. Mă refer aici la Direcţia Sanitar Veterinară sau la Direcţia de Sănătate Publică, care protejează marile supermarketuri. Probabil că funcţionarii acestor instituţii îşi iau dreptul în fiecare lună şi de aceea nu le pasă de sănătatea consumatorilor.

Am să mă refer strict la magazinul Billa, unde sunt scoase la vânzare mâncăruri gătite şi tot felul de salate. De fapt, sunt produse care s-au învechit în galantare şi pe care angajaţii de acolo le pun în fiecare zi la încălzit, că doar proşti se tot găsesc să le cumpere.

Am cumpărat de acolo o porţie de piure cu chifteluţe şi o salată. Când am ajuns la birou şi le-am desfăcut am constatat că am luat poate ţeapa culinară a vieţii. Chifteluţele erau fierbinţi la suprafaţă, dar reci la mijloc. După culoare se cunoştea că zac de zile întregi în galantar. De asemenea, piureul era de fapt o fiertură de fulgi cu multe cocoloaşe, ornată cu pătrunjel uscat. Salata era un amestec de legume care stăteau de cine ştie când în ulei şi oţet.

Consider că toate acestea nu s-ar întâmpla dacă funcţionarii statului, plătiţi să apere sănătatea publică şi drepturile consumatorilor, şi-ar face treaba. Probabil că la un magazin de cartier am găsi produse mult mai bune, dar acolo se îmbulzesc inspectorii DSV şi DSP, ca să-şi facă planul de amenzi.

Vă mulţumesc,

Mărioara Alupei, 34 de ani, funcţionar bancar