Şi îngerii iau şpagă

Sistemul de sănătate din România, un sistem bolnav şi corupt unde pacienţii sunt trataţi în funcţie de banii din portofel. Reparatorul de inimi, Grigore Tinică, între profesionalismul desăvârşit şi şpaga ca obligaţie de serviciu

Descinderile efectuate de procurorii DNA la Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi în urmă cu mai bine de o săptămână au produs reacţii şi dispute aprinse printre pacienţii care au călcat de-a lungul vremii pragul instituţiei conduse de medicul chirurg Grigore Tinică. Dacă unii ieşeni l-au ridicat în slăvi pe reputatul cardiolog, afirmând că este chiar „Dumnezeul care a coborât pe pământ pentru a salva vieţile celor aflaţi în suferinţă”, au existat şi voci (n.r. – destule la număr), care au susţinut că actul medical de la Cardio a ajuns o adevărată bătaie de joc şi o mare ruşine pentru o ţară membră a Uniunii Europene de peste cinci ani.

„La Institutul condus de Tinică, totul este condiţionat de şpaga pe care trebuie să o dai tuturor. De la internare şi până la externare, trebuie mereu să scoţi bani din buzunare, pentru brancardieri, asistenţi şi medici. Consider că managerul a scăpat hăţurile din mâini demult, tare demult. E un doctor cardiolog foarte bun însă nu e normal să fii tratat în funcţie de câţi bani ai în portofel”, arată Paul Popescu, un fost pacient al cardiologului. În replică, medicul Tinică a precizat ca în spatele dosarului de la DNA s-ar afla interesele meschine ale unor firme private din domeniul medical şi că se încearcă o privatizare a Institutului.

La finalul scandalului de la Cardio, soldat cu zeci de percheziţii, descinderi, jandarmi, poliţişti şi procurori, confiscări de dosare şi calculatoare, acte şi documente incriminatorii, reporterii ATAC de Iaşi au încercat să facă o radiografie a evenimentelor care s-au succedat într-atât de rapid încât i-au îngrozit pe cei mai slabi de înger şi pe angajaţii spitalelor din Dealul Copoului. În timp ce unii ieşeni au considerat că acţiunea DNA a fost una firească şi normală având în vedere şpăgile babane care se percep de ani de zile la Institutul de Inimi din Copou, alţii consideră că „lui Tinică nu merita să i se întâmple aşa ceva”.

Pentru obiectivitate şi prezentarea cât mai aproape de adevăr a ultimelor evenimente am cerut şi opinia unor pacienţi care au avut nevoie în trecut de serviciile de la Cardio, unii fiind identificaţi chiar de pe cunoscutele reţele de socializare. Concluziile sunt cu şocante şi cutremurătoare. „Grigore Tinică e un chirurg extraordinar, n-am ce zice, dar pe de altă parte nu e normal să condiţionezi actul medical. Nu e normal să pretinzi mii de euro pentru o intervenţie chirurgicală care în mod normal ar trebui să fie gratis. Nu e normal să faci diferenţe între pacienţi în funcţie de banii din portofel”, consideră Paul Popescu.

Mai mult, ieşeanul Ioan Creţu crede că Tinică are partea lui de vină. „Aţi încercat vreodată să ajungeţi la dr. Tinică cu vreo problemă medicală, fără cunoştinţe şi relaţii, fără şpagă şi fără tarif, ci doar cu o simplă trimitere de la medicul de familie? Vă spun eu: Nu veţi reuşi! Aşa că, să lăsăm DNA-ul ca să-şi facă treaba. Acolo unde este miere din belşug există şi trântori şi hoţi foarte mulţi”, e de părere Creţu. Un alt pacient care a stat internat la Cardio este Marieta Constantinescu.

„D-le profesor Tinică, cu părere de rău vă spun că ceea ce se întâmplă la spital e datorită faptului că dvs. aţi scăpat frâiele din mâini. Ia-ţi lăsat pe toţi cei din jurul dvs să-şi facă de cap. E inadmisibil. A fi recunoscător unui medic în limita bunului simţ e ceva, dar când mai dai şi 2000 de lei pentru o simplă internare plus alţi 5000 de lei pentru montarea unui stent coronarian, e altceva. Profesionalismul nu este o scuză pentru a lua mită ori pentru alte mizerii”, susţine Constantinescu.

„În 1989 a trecut un tanc rusesc peste mine. Voi supravieţui şi procurorilor DNA”

În scopul de a contracara acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită şi fals intelectual pe care i le aduc în prezent procurorii Anticorupţie, medicul cardiolog Grigore Tinică a organizat o conferinţă de presă în care s-a autovictimizat. Chirurgul a precizat că în spatele acestui dosar s-ar putea afla interesele unor firme private din domeniul medical ori că se încearcă o privatizare a Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi. „Nu înţeleg de ce institutul nostru a intrat în vizorul DNA? Îmi vin în minte mai multe situaţii. Mă întorc la perioada anilor ‘40 – ‘50, când toată elita fostelor ţări socialiste a fost nimicită într-o formă sau alta, alţii au fost duşi la canal, alţii în Siberia, alţii împuşcaţi, alţii întemniţaţi în închisorile Securităţii ca să facă loc celorlalţi care au venit ulterior şi ne-au condus cu succes până în 1989. Pe de altă parte, acum banul este la putere, iar in medicina românească cu tendinţă spre privatizare există foarte multe interese.

Cele 7- 8 miliarde de euro care se tot învârt în domeniul medical românesc poate le fac cu ochiul unora din ţară, dar mai ales celor de peste hotare şi se încearcă acum la fel, cum s-a reuşit cu întreprinderile româneşti, cu băncile, cu telecomunicaţiile şi cu alte zone, cu resursele naturale ale României, şi cu alte domenii. Cred că a ajuns rândul domeniului medical şi a spitalele de vârf ,cum este Institutul de Boli Cardiovasculare, ca să fie puse pe chituci şi ulterior să fie privatizate. Vrea să se arate probabil că ele sunt ineficiente. Institutul de la Iaşi a ajuns în această etapă drept unul dintre cele mai stimate instituţii din regiunea Moldovei, din România şi din străinătate, având în vedere performanţa şi rezultatele pe care le obţinem. În 1983, pe când făceam armata la Tiraspol, şi ulterior în 1989, când manifestam în Piaţa Marii Adunări Naţionale, a trecut un tanc rusesc peste mine şi am supravieţuit. Voi supravieţui şi voi merge mai departe şi de această dată”, a menţionat Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi.

Proiecte europene de 5 milioane de euro şi donaţii suspecte sub formă de mită

Timp de trei zile la rând, procurorii DNA au efectuat percheziţii într-un număr de 19 locaţii aparţinând Institutului Inimii din Dealul Copoului. Au fost luate la puricat toate birourile directorilor, medicilor cardiologi, asistentelor şi personalului TESA, în principal locaţiile acelora care se ocupă de achiziţii, contabilitate şi tot ce ţine de infrastructura spitalului. În tot acest timp, anchetatorii au descins şi acasă la chirurgul Grigore Tinică, fiind vizate tablourile şi statuetele de valoare. Simultan, procurorii din Republica Moldova, în colaborare cu cei ieşeni, au descins şi la domiciliile mai multor angajaţi de la Cardio cât şi pe la casele unor rude de-ale lui Tinică, inclusiv la soacra acestuia, din localitatea Chitila.

Ulterior, la sediul DNA Iaşi au dat cu subsemnatul şi au aflat de învinuirile ce li se aduc mai mulţi angajaţi de la Cardio Iaşi. Evident capul de afiş a fost chirurgul Grigore Tinică, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare, urmat îndeaproape de Victoria Nedelciuc, director economic. Lista învinuiţilor este completată de medicul Eduard Dabija, director medical, Victor Fărcăşel, responsabil logistic în cadrul unui proiect european, Nicolae Gabriel Alexoae, fondator şi administrator al SC ALMAR MED SRL şi manager general la SC DABM MED SRL şi SC BRANDCOM SRL, Cătălina Oana Ciofu, economist, medicul Igor Nedelciuc, tot din cadrul institutului.

ALMAR MED SRL Iaşi este o societate de echipamente medicale, reactivi şi consumabile de laborator. La produsele şi serviciile firmei figurează şi echipamente de construcţii, construcţii civile şi industriale. Societatea a fost înfiinţată în 2002 şi are ca piaţă de desfacere România, Ucraina şi Republica Moldova. Toate cele opt persoane menţionate sunt cercetate de Anticorupţia ieşeană pentru mai multe fapte penale, printre care se numără abuz în serviciu contra intereselor publice, luare şi dare de mită şi fals intelectual. Procurorii DNA susţin că sunt verificate achiziţiile efectuate de Institutul de Boli Cardiovasculare într-un proiect de modernizare care depăşeşte suma de 5 milioane de euro. Mai mult, sunt controlate toate donaţiile şii sponsorizările care s-au dat din 2007 şi până în prezent la Cardio Iaşi, această formă de sponsorizare reprezentând de fapt o formă mascată de mită.

N.S.