Fostul Ministru Traian Igaş susţine că în timp ce România se alătură celorlalte state europene, opoziţia comentează doar acele elemente irelevante privind Tratatul de Guvernanţă Fiscală.
„Am constatat şi în aceste zile, în care au fost luate decizii importante la nivel european, lipsa de conectare la realităţile internaţionale a liderului Alianţei Socialiste, Victor Ponta. Un viu exemplu în acest sens este scrisoarea domnului Victor Ponta adresată premierului Ungureanu, în care liderul USL se declară deranjat de faptul că Tratatul de Guvernanţă Fiscală a fost semnat de către preşedintele României, nu de către premierul în funcţie. Aşa cum ne-a obişnuit, tânărul socialist continuă seria ridicolă a evitării discuţiilor pe fondul problemei, lăsând loc doar aprecierilor copilăreşti, lipsite de conţinut şi sens. Lider al unei alianţe greviste, Victor Ponta îşi dovedeşte încă o dată, dacă mai era cazul, ignoranţa”, a declarat Igaş.
Victor N. Bogdan
