Carmen Şerban este nevinovată!

Aşa cum am susţinut nevinovăţia lui Carmen Şerban încă de la începutul scandalului de lesbianism în care a fost implicată, aşa cum am făcut dovada că Alina este o mare mincinoasă şi nu numai, de această dată demontăm cu probe acuzaţiile Mădălinei, individa apărută pe un post de televiziune cu mască, pentru a-şi ascunde identitatea.

În înregistrările făcute de către reporterii ziarului ATAC veţi putea descoperi, din declaraţia acesteia, că toate afirmaţiile făcute până acum pe posturile de televiziune sunt doar minciuni ordinare, care au avut ca scop denigrarea artistei Carmen Şerban. Evident că acest lucru l-a făcut în schimbul câtorva arginţi, aceiaşi arginţi ai lui Iuda. Am verificat cât de departe poate merge cu minciuna în declaraţii această individă lipsită de scrupule şi i-am dat masca jos, arătându-i adevărata faţă.

Am întrebat-o dacă pentru o anumită sumă de bani ar fi dispusă să spună orice vrem noi să auzim pentru a ne vinde ziarul. Fără să stea pe gânduri, în schimbul sumei de 500 de euro, a acceptat să ne declare că într-adevăr s-a iubit cu Carmen Şerban. Eu, Mihai Ghezea, director al ziarului ATAC niciodată nu am avut intenţia de a-i oferi vreun ban pentru niciun fel de declaraţie sau interviu.

În schimb, aceasta susţine că ar fi primit 300 de euro de la Ana Cazan, colaboratoare a Simonei Gherghe la emisiunea Acces Direct. Am încercat să o contactez pe această domnişoară, însă nici până în acest moment nu am primit un răspuns de la ea. Dacă lucrurile sunt adevărate şi Mădălina a primit 300 de euro de la Acces Direct se ridică fireasca întrebare: pentru ce i-au fost daţi aceşti bani? Oare, pentru a susţine din spatele unei măşti că s-a „iubit” cu Carmen Şerban?

Este grav dacă lucrurile stau aşa, pentru că dacă eu, Mihai Ghezea, îi ofeream cei 500 de euro ceruţi de Mădălina, aceasta urma să îmi declare în faţa camerei de luat vederi, desigur ascunsă după o mască, mai mult decât a declarat la Acces Direct pentru 300 de euro, mai exact că a avut o relaţie de lesbianism cu artista Carmen Şerban.

Mădălina declară: „Ana mi-a oferit 900 de euro sa ies pe tv şi să mint!”

Concluzie

Femeia din spatele măştii, pe numele ei real Andrei Nicoleta Mădălina, în vârstă de 24 de ani, trăieşte alături de un bărbat în vârstă de 51 de ani, care lucrează ca taximetrist în oraşul Piteşti. Aceştia au împreună un băieţel de 7 ani. Mădălina a povestit că este casnică, îngrijind de copil, iar soţul ei câştigă din meseria practicată aproximativ 1000 – 1200 de lei lunar. Aşa cum a declarat în faţa camerei ascunse, cei 300 de euro primiţi de la Ana Cazan, colaboratoarea Acces Direct, i-a ascuns de soţul ei, afirmând că nici măcar nu i-a spus acestuia de faptul că a acordat un interviu unui post de televiziune.
Acelaşi lucru avea de gând să facă şi cu cei 500 de euro pe care urma să-i primească de la mine în urma interviului acordat, desigur, tot cu identitate ascunsă.

Pentru cârcotaşi, precizez că nu am avut nicio secundă intenţia de a-i oferi bani acestei individe sau oricui altcuiva pentru a-mi spune lucruri neadevărate, pe care să le folosesc la denigrarea artistei Carmen Şerban. A fost vorba doar de o anchetă jurnalistică, aşa cum obligă deontologia profesională pe oricare jurnalist, inclusiv pe cei de la Acces Direct. Când spun inclusiv, mă refer în mod special la Simona Gherghe, „celebra” prezentatoare a acestei emisiuni.

Remember

La începutul acestui scandal, Simona Gherghe a avut-o invitată în direct pe prostituata Alina. Citeam pe faţa Simonei Gherghe entuziasmul şi satisfacţia profesională când prostituata Alina spunea lucruri ce-i mergeau la suflet Simonei, cu gândul la ratingul în creştere. La doar câteva zile, aceeaşi Simona Gherghe, într-o altă intervenţie a prostituatei Alina, scăpând lucrurile de sub control, se transformase radical. Faţa acesteia, plăcută de altfel, se înroşise precum fundul unei maimuţe, cu alte cuvinte Simona Gherghe fusese făcută knock out în direct, în propria sa emisiune, de prostituata Alina.

Ce trebuie să reţină Simona Gherghe din această întâmplare:
1 – fiind o emisiune în direct, ai obligaţia de a şti cine este persoana care intră în direct şi spune ce vrea, despre cine vrea;
2 – a oferi sume de bani unor indivizi şi individe doar pentru dragul de-a face rating este un lucru foarte periculos şi neprofesional.

Mihai Ghezea