Andreea Esca şi-a pus familia la treabă

Mai în formă ca niciodată, Andreea Esca se bucură de roadele orelor petrecute în sala de gimnastică şi a regimului sănătos de viaţă pe care l-a abordat în urmă cu ceva timp. Şi-a dorit ca primăvara să o prindă în formă maximă şi cu greutatea pe care şi-o dorea. Ea este de părere că totul ţine de motivaţie. „Încerc să îmi menţin oarecum regimul. Evit mesele seara, fac de trei ori pe săptămână pilates. Cafeaua o beau cu zahăr, evit prăjiturile, bomboanele” a declarat vedeta.

Ea are grijă şi de forma fizică a copiilor, stabilindu-le un program riguros de sport. Pe Alexia a dat-o la dansuri, iar pentru Aris a ales înotul. Deşi mama vedetei găteşte foarte mult şi gustos, Andreea a învăţat să mănânce câte puţin din fiecare, fără să exagereze. De asemenea, are mare grijă la mesele de seară, când preferă să consume salate sau peşte.

„Mi-am pus toată familia la regim. Mama m-a susţinut mereu, dar găteşte foarte mult. E un miros, dimineaţa, la mine în casă… Mănânc ceva bun, dar mai rar. Nu vreau totuşi să devin o persoană frustrată. Mai bine mănânci o prăjitură, decât să devii o acritură”, a spus Andreea pentru „Ce se întâmplă, doctore”.

Teodora Dumitru