Sorin Oprescu cheamă în judecată conducerea RADET

„HOŢII” de la RADET

„Am să adresez o plângere penală pentru acest motiv. Dacă nu or mai fi şi alte motive. Primăria Generală împotriva modului în care au fost gestionaţi banii la RADET. Împotriva conducerii RADET. Este vorba de o serie de cheltuieli, iar banii se duc în alte conturi şi atunci, în fata evidenţei, am procedat după lege. Am intrat la controlul obişnuit, contabil-financiar”, a precizat primarul Sorin Oprescu, după şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

„RADET-ul poate să intre în insolvenţă în momentul în care nu-şi plătesc datoriile şi le blochează conturile. Pentru bucureşteni înseamnă că ar trebui să plătesc bugetul Capitalei o dată şi jumătate, pentru a acoperi nişte hoţii care au loc, de ani şi ani de zile. Penalităţi la penalităţi. Pe un contract cadru făcut în anul 2001-2002 de către ANRE, care nu poate fi atacat pentru că este prin hotărâre de Guvern”, a explicat primarul general.

Edilul Capitalei a dat amănunte şi despre controlul Curţii de Conturi făcut la Elcen, căruia i-a recomandat să adune toţi banii. „Cum să adune toţi banii Elcen-ul? Că el are o serie întreagă de bani care nu se validează. Sunt penalităţi la penalităţi. El din asta trăieşte, după urma Capitalei. Eu nu pot să stau să mi se comunice, mâine, poimâine, că RADET intră în faliment din cauza Elcen-ului şi nimeni nu e de vină, nimeni nu a semnalat nimic, nu a făcut nimic. Eu nu pot să înghit minciunile astea, pentru că de trei ani de zile stăm să ne luptăm pe această temă. Ca dovadă, Guvernul nu face nicio mişcare”, a declarat Sorin Oprescu.

Primarul general nu mai dă bani nemunciţi Elcen-ului

„Nu mai am chef să le dau niciun fel de ban nemuncit sau nedatorat cinstit. Costurile sunt acoperite. Am plătit 3.000 de miliarde lei vechi şi acum mi se comunică faptul că am 5.000 de miliarde şi penalităţi – mai mult de 8.000 de miliarde lei vechi. Penalităţi la penalităţi. Eu îmi achit subvenţia pe care am promis-o bucureştenilor, din banii dânşilor şi, fără probleme, îmi achit toate aceste sume. Dar ei socotesc în felul în care vor, pentru ca Primăria să rămână captivă încă vreo 520 de ani de acum încolo”, se justifică Oprescu, adăugând că din august-septembrie nu a mai plătit datoriile istorice către Elcen, în schimb a plătit facturile la zi.

Victor N. Bogdan