Bucătăria este laboratorul casei, unde gospodina plămădeşte şi chibzuieşte hrana zilei, necesară pentru menţinerea sănătăţii familiei. În acest colţ al gospodăriei se cere igiena cea mai desăvârşită. Trebuie să înţelegem cât este de importantă păstrarea ordinii şi curăţeniei în acest spaţiu, pentru a evita surprize neplăcute. În bucătărie, o atenţie aparte trebuie acordată frigiderului şi cămării, adică spaţiilor unde ne păstrăm alimentele.
Sfaturi generale în prepararea mâncărurilor
– Orice aliment care a suferit o fierbere sau o coacere la o temperatură mai înaltă îşi pierde principiile vii. Este, deci, necesară revitaminizarea preparatului. Vitaminizarea alimentelor se face adăugându-se în ultimul moment un alt aliment care să conţină vitamine, ca: smântâna, untul proaspăt sau margarina, gălbenuşul de ou, zeama de lămâie, verdeaţa, ardeiul gras, roşiile, fructele etc.
– Sosurile cu făină prăjită trebuie scoase din alimentaţie.
– Degresarea mâncărurilor înseamnă înlăturarea grăsimii adunate la suprafaţa vasului, după ce este gata preparatul. Se trage cratiţa pe colţul maşinii şi când grăsimea s-a ridicat la suprafaţă se ia cu o lingură. La fel se degresează şi sosul fripturilor. Degresarea este necesară deoarece grăsimile introduse în organism mai mult decât trebuie îngreunează digestia, împiedică buna funcţionare a organismului.
– Toate preparatele capătă un gust mai pronunţat dacă se întrebuinţează grăsimi amestecate: ulei şi untură, iar untul se adăugă când preparatul este gata.
– Baia de apă este un vas cu apă fierbinte în care se ţine vasul cu mâncare, spre a se păstra mai mult timp mâncarea caldă fără să scadă prea mult şi fără să se ardă. Se recomandă în special pentru încălzirea mâncărurilor la aragaz.
– Iaurtul înlocuieşte drojdia de bere la unele aluaturi şi le face chiar mai fragede.
– Margarina înlocuieşte cu succes untul, mai ales la unele prăjituri.
Frigiderul
Aici sunt păstrate acele alimente ce se depreciază cu uşurinţă, cum ar fi carnea, peştele, ouăle, laptele, cremele. Este un spaţiu în care păstrarea igienei este de cea mai mare importanţă. Dar cum putem păstra ordinea şi curăţenia în frigider?
• Pentru curăţirea recipientelor trebuie folosită apă cu oţet sau apă cu bicarbonat. În felul acesta, dincolo de eliminarea bacteriilor, se elimină mirosurile neplăcute.
• Se va încerca reducerea la minimum a ambalajelor (cutii, cartoane, casete, pungi) şi, dacă este posibil, amplasarea lor în secţiunile laterale ale frigiderului, unde nu se află alimente.
• Mare atenţie la ouă: vor fi păstrate în spaţiile special create, pe uşa frigiderului, pentru a nu veni în contact cu alte alimente.
• Restul de mâncare ce rămâne după mesele principale va fi păstrat în vase acoperite cu o peliculă transparentă din plastic, specială pentru alimente: aceasta folie, dincolo de faptul că păstrează constant nivelul de umiditate, motiv pentru care alimentul respectiv nu se uscă, protejează mirosul proaspăt al frigiderului.
• Recipientele înalte sunt destinate alimentelor gătite care, în mod normal, sunt sterile, în timp ce carnea sau peştele crud trebuie depozitate în partea de jos a frigiderului. În felul acesta, în eventualitatea lichidului ce s-ar scurge, acesta s-ar opri la baza frigiderului, fără a atinge alte alimente.
• Important este să se depoziteze departe unele de altele alimentele ce absorb mirosul de cele cu miros penetrant.
• Pentru legume, verdeţuri şi fructe se vor utiliza recipientele speciale aflate în partea de jos a frigiderului.
• Temperatura potrivită a frigiderului este în jur de 4 grade C, temperatura care opreşte multiplicarea microorganismelor. Se va evita introducerea în frigider a alimentelor calde, care ar creşte temperatura din interior. În spaţiul rezervat congelării alimentelor, temperatura este în jur a -18 grade C, temperatura la care bacteriile nu se reproduc, iar alimentul se păstrează la frig pe o perioadă mult mai lungă.
Cămara
• Cămara este un loc mai puţin expus riscului faţă de frigider, deoarece aici nu se păstrează alimente perisabile. Aici se depozitează proviziile de făină, zahăr, peşte, ulei, oţet etc. În particular, uleiul trebuie să fie păstrat într-un loc ferit de lumină, altfel se râncezeşte.
• Ideal ar fi ca în prim plan să fie depozitate alimentele cu termenul de valabilitate cel mai scurt..
• Mai ales în ceea ce priveşte depozitarea cerealelor, trebuie să controlăm întotdeauna orezul şi pastele înainte de întrebuinţare: din cauza căldurii ambientului, în timp, se pot forma larvele unor insecte.
Teodora Dumitru