Piedone cheamă Romtelecomul la ordine

Primarul Cristian Popescu Piedone a început anul în forţă. El a somat S.C. Romtelecom S.A. ca, în termen de 14 zile, să ridice de pe domeniul public toate cabinele telefonice nefuncţionale, deteriorate, vandalizate, insalubre, amplasate pe raza sectorului 4.

Aceste cabine au fost deja identificate în teritoriu şi inventariate de inspectorii Serviciului Disciplina în Construcţii, urm]nd ca acelea dintre ele care nu mai au montate aparate şi nu mai au geamuri să fie ridicate.

„În urma verificărilor din teren, au constatat că 95% dintre acestea au devenit adevărate focare de infecţie, fiind utilizate pe post de pubele, acolo depozitându-se deşeuri. Altele sunt adevărate capcane pentru trecători, av]nd geamurile sparte, uşile atârnând în câteva şuruburi ruginite, nemaivorbind de mirosul pestilenţial care se degajă din interior.

Cabinele telefonice sunt în proprietatea S.C. Romtelecom S.A., iar cetăţenii trebuie să ştie că modul dezastruos în care acestea se prezintă nu trebuie contabilizat la Primăria Sectorului 4. Nu le putem cosmetiza, pentru că nu avem competenţe, în schimb avem competenţă în a le ridica de pe domeniul public, pentru că sunt nefuncţionale şi induc un aspect inestetic străzilor şi bulevardelor”, a declarat Cristian Popescu Piedone.

Tot pentru eliberarea domeniului public de pe raza sectorului 4, primarul a mai dispus ca până cel târziu săptăm]na viitoare să se inventarieze şi staţiile RATB, urmând ca în cazul celor insalubre să fie adoptată aceeaşi măsură administrativă.

Victor N. Bogdan