Cum a arătat Capitala în noaptea de Revelion

Tradiţia Revelionului petrecut pe străzile Bucureştiului la marile concerte organizate special pentru noaptea dintre ani a continuat şi în acest an. Astfel, aproximativ 77.000 de oameni au luat parte la petrecerile organizate în Piaţa Constituţiei, în Piaţa Revoluţiei, la „Vanghelionul” de la Romexpo şi în Parcul Drumul Taberei.

„Live Revolution” în Piaţa Revoluţiei

Peste 30.000 de oameni au petrecut Revelionul în Piaţa Revoluţiei la „Live Revolution”. ProFM şi ProTV au oferit publicului prezent un super concert prezentat de Dj-ii ProFM George Vintilă, Marius Onuc şi Mădălina Vintilă.

Cu toţii au profitat de vremea bună şi au ieşit din casă să se distreze alături de LaLa Band, Smiley, Ştefan Stan, Dragoş Chircu, Voltaj şi Loredana.

După un minunat foc de artificii, anul 2012 le-a adus celor din Piaţa Revoluţiei şi o surpriză internaţională – un artist străin, nimeni altul decât Uwe Bossert, chitaristul şi producătorul trupei Reamonn. El este de asemenea şi compozitorul piesei „Tonight” pe care Loredana a cântat-o pe scena „Live Revolution” în duet cu Dragoş Chircu şi acompaniată la chitară chiar de Uwe. Loredana, de fiecare dată începe noul an pe scena din Piaţa Revoluţiei.

„Este o experienţă incredibilă pe care o aştept an de an. Este deja o tradiţie, de 10 ani dau startul anului nou din acest loc, unde tinerii au murit şi s-au sacrificat ca noi să fim liberi”, a spus Loredana.

Şi solistul trupei Voltaj a respectat această tradiţie şi şi-a încântat fanii cu un super concert, alături de membrii formaţiei. „Ca de obicei, în Piaţa Revoluţiei, aproape de miezul nopţii este arhiplin, lumea e exuberantă şi atmosfera e unica”, declara Calin Goia care este prezent şi el la „Live Revolution” tot de 10 ani.

Însă DJ-ul ProFM, George Vintilă, este cu siguranţă unul dintre veterani, el dând startul distracţiei de Revelion de 15 ani şi precizează „că de obicei, aşa cum ne-am obişnuit publicul, a fost un spectacol de calitate, iar cei care au urcat pe scenă demostrează că sunt cu adevărat vocile României, într-un super show în care s-a cântat live”.

„Bucureştiul cântă!” în Piaţa Constituţiei

În jur de 45.000 de bucureşteni au fost prezenţi la petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei, organizată de Primăria Capitalei, sub deviza „Bucureştiul cântă!”.

„Sper ca anul 2012 să aducă bucureştenilor ceva mai multă speranţă, mai mulţă sănătate şi mai multe împliniri. Le mulţumesc tuturor bucureştenilor pentru că îşi păstrează atitudinea pozitivă, chiar şi în aceste vremuri grele, precum şi pentru căldura cu care s-au manifestat în aceste zile, alături de prieteni şi de cei dragi. Am fost în mijlocul bucureştenilor la cumpăna dintre ani şi am simţit cât de multă speranţă şi dorinţă de mai bine au toţi cei cu care m-am întâlnit. Le doresc tot binele din lume şi vreau să îi asigur că, atât cât depinde de mine, voi face ca 2012 să fie un an al reuşitelor, un an în care să fie mândri de comunitatea şi oraşul lor! La mulţi ani!”, a fost mesajul adresat bucureştenilor de primarul general Sorin Oprescu.

Georgian Enache a spus că în noaptea de Revelion nu au fost semnalate incidente majore. Jandarmii au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale – trei pentru tulburarea ordinii publice, două pentru injurii şi câte una pentru cerşetorie şi scandal. Totodată, jandarmii bucureşteni au dat un avertisment.

De asemenea, jandarmii au interveni în cazul a patru persoane care consumaseră excesiv alcool, acestea fiind duse la Ambulanţă.

Ştefan Diaconu