Moni e vecină la Los Angeles cu Ashley si Mary-Kate Olsen
Biroul lui Mr. Pink se află în clădirea în care lucreazã şi gemenele Olsen.
Firma de băuturi energizante pentru care Monica Gabor susţine că lucrează în SUA, Mr. Pink Beverages, are sediul într-un turn de birouri din Los Angeles, situat pe bulevardul Century Park East din zona Beverly Hills. Sutele de birouri din impozanta clădire au vedere atât spre Oceanul Pacific, cât şi spre munţii Santa Monica şi spre faimosul Los Angeles Country Club.
Firma iubitului Monicăi a închiriat, anul acesta, câteva birouri situate în turnul din Los Angeles. De aici se pare că îşi conduce afacerile Kim, care, potrivit site-ului oficial al companiei, şi-a propus să se lanseze, în 2011-2012, pe piaţa băuturilor de lux din Statele Unite cu o serie de energizante.
Mr. Pink urmăreşte în principal pieţele din San Francisco, Miami, New York, Las Vegas şi Los Angeles. Se pare însă că nici piaţa din România nu-i de lepădat, Monica promovând în stânga şi-n dreapta, de când a revenit în ţară, cutiile de energizant de care nu se desparte la niciun eveniment monden.
Se pare că băuturile energizante nu sunt încă cunoscute pe piaţă. Singurele menţiuni în mass media locală referitoare la băuturile Mr. Pink vizează faptul că firma angajează agenţi de vânzări.
În aceeaşi clãdire cu birourile închiriate de firma chinezului, la etajul 12, se aflã compania care produce toate filmele şi show-urile în care joacă cele mai celebre gemene din lume, actriţele Mary-Kate şi Ashley Olsen. Tot aici este şi adresa oficială unde fanii gemenelor pot să le transmită mesaje.
Mădălina Ilie

