Oana Zăvoranu, duşmanul vrăjitoarelor

Oana Zăvoranu le-a reclamat pe vrăjitoare la parchet pentru înşelăciune

Vedeta este singura persoană publică ce a recunoscut că fost escrocată de vrăjitoare. Oana Zăvoranu a depus plângere în urmă cu o lună, iar poliţia a declanşat marţi dimineaţa o operaţiune având mandat de aducere pentru patru bărbaţi şi trei femei, cu domiciliul în Chitila.

Şapte persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor, trei femei şi patru bărbaţi, între care două vrăjitoare, Melisa şi Vanesa, pentru că au escrocat-o pe Oana Zăvoranu de bunuri şi bani în valoare de 450.000 de euro.

Pepe a fost chemat astăzi pentru a da declaraţii în acest caz, iar Mărioara Zăvoranu este aşteptată la seţia de poliţie, în calitate de martor. Potrivit Cancan, pe lista păgubiţilor se află numele mai multor persoane publice, Oana fiind singura carea avut curajul să depună o plângere penală.

Aşa-zisele vrăjitoare îşi racolau clienţii prin mass-media şi le promiteau că îi ajută în dragoste şi afaceri.Ele cereau iniţial lucruri fără valoare, ajungând la maşini de lux, prejudiciul ridicându-se la 450.000 de euro. În urma percheziţiilor poliţiştilor, în maşina vrăjitoarelor au fost găsite o bâtă şi un topor.

Tehnica vrăjitoarelor era simplă: când clienţii doreau să întrerupă legătura cu ele, acestea îi ameninţau că se află sub puterea unor vrăji şi că li se poate întâmpla ceva rău. Din această cauză sunt cercetate pentru şantaj şi înşelăciune. Oana va vorbi despre acest subiect la emisiunea Cancan TV de la Kanal D, miercuri, de la 22.30.

Silviu Neacşu