Cum ne împodobim bradul şi casa, de Crăciun

Sunteţi de acord că sărbătorile de iarnă sunt cele mai frumoase sărbători ale anului? Naşterea Domnului ne umple de bucurie sufletele, iar miracolele nu întârzie să apară în această perioadă, pentru cei ce cred în ele.

Tocmai de aceea, cu toţii ne dorim o casă împodobită frumos, care să vestească miracolul Naşterii Domnului, dar unde să ne şi simţim confortabil. Cu cât este mai luminată şi mai frumos împodobită locuinţa noastră, cu atât mai mult suntem cuprinşi de spiritul acestei sărbători a bucuriei, a liniştii şi a iubirii.

Elemente decorative

Elemente decorative găsim din belşug, însă stilurile combinate greşit îngreunează atmosfera şi nu oferă relaxarea dorită. Astfel, serile reci şi întunecoase de iarnă sunt ideale pentru a fi petrecute într-un decor feeric, înconjuraţi de familie şi de cei dragi, confecţionând propriile decoraţiuni de Crăciun. Coroniţele de Advent, tot mai populare în ultimii ani, le puteţi confecţiona foarte uşor, iar hârtia colorată ajută la prelucrarea unor figurine inedite pentru a le agăţa în brad.

Tradiţia împodobirii bradului de Crăciun este veche de peste 500 de ani, dar la fel de prezentă şi astăzi, în fiecare locuinţă. De la brazii de colecţie, împodobiţi de marii designeri ai ţării sau chiar de peste hotare, până la brăduţii modeşti, dar încărcaţi de emoţia celor care îi împodobesc, cu toţii aşteaptă să fie înconjuraţi de cadouri.

Combinaţia verde-roşu este cea mai potrivită pentru realizarea unui decor tradiţional. Folosiţi cantităţi inegale de ornamente roşii şi verzi. În ceea ce priveşte beculeţele, acestea pot să fie roşii, verzi, combinate sau chiar albe. Ghirlandele folosite ar trebui să fie şi ele roşii sau verzi.

Mizaţi pe roşu

Designul clasic, cu gust, uşor de adaptat schimbărilor sezoniere. Este o excelentă modalitate de a realiza un amestec plăcut de accesorii de sărbători într-o cameră. Materialul folosit pentru decorat este stofa roşie – care va conferi locuinţei un aer tradiţional.

Strălucirea aurie oferă eleganţă

Folosirea auriului în decorul specific sărbătorilor de iarnă face ca alte culori, în special verdele, să pară mai vibrante. Adăugaţi coroniţe, ornamente şi lumini de culoarea chihlimbarului pentru a da un ton cald de auriu în casa dumneavoastră în acest sezon.

Teodora Dumitru