„Bugetul pe 2012 reprezintă „o palmă dată viitorului României”, deoarece sacrifică Educaţia şi Cultura în favoarea serviciilor secrete. Din păcate, Guvernul va impune acest buget în Parlament. Bugetul pe 2012 este mai slab decât toate bugetele pe care le-am avut după 1989. De regulă, ne străduiam pentru Învăţământ să stabilim o cifră în jurul la 6%.
Acum, înţeleg că s-a alocat doar 2% din PIB. Este o condamnare. Cultura şi Educaţia sunt sacrificate în favoarea serviciilor secrete care, iată, primesc fonduri suplimentare. Bugetul pe 2012 este o palmă dată viitorului ţării. Probabil, Guvernul îşi va impune în Parlament acest buget”, a comentat Ion Iliescu.