În timpul ceremoniilor organizate joi, la Alba Iulia, premierul Emil Boc a avut parte de o ploaie de huiduieli.
Premierul Emil Boc a ajuns în jurul orei 10.00 la Alba Iulia, unde au loc manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, iar în momentul în care a depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul, a fost huiduit de mai multe persoane din mulţime, acestea strigând şi „Hoţii”.
„Terminaţi, măi, nesimţiţilor”
În paralel, câteva zeci de simpatizanţi şi membri ai PDL, au încercat să acopere huiduielile, strigând „România, România”, iar unii dintre aceştia s-au îndreptat spre cei care huiduiau, spunându-le să înceteze.
Potrivit Mediafax, aproximativ două mii de persoane participă, joi dimineaţa, la ceremoniile organizate la Alba Iulia pentru a marca Ziua Naţională a României, iar la debutul manifestărilor un grup de tineri au scandat lozinci şi au afişat un banner cu mesajul „Basarabia e România”.
De asemenea, manifestările au fost marcate şi de scandările tinerilor care susţin Roşia Montană. Cei prezenţi aveau steaguri şi pancarde cu mesajul „Salvaţi Roşia Montană”, iar o tânără a reuşit să ajungă la microfonul de unde se coordonau ceremoniile, strigând „Salvaţi Roşia Montană”.
Cel care a avut parte de feedback+ul pozitiv al mulţimii a fost primarul Capitalei Republicii Moldova. Mulţimea a aplaudat îndelung delegaţia Primăriei din Chişinău, condusă de Dorin Chirtoacă.
De asemenea, un grup de membri şi simpatizanţi ai partidului lui Dan Diaconescu au aplaudat şi au scandat numele acestuia în momentul în care patronul postului de televiziune OTV a depus o corană de flori la statuia lui Mihai Viteazul.
Manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naţionale a României au început în jurul orei 9.00 cu un ceremonial de depuneri de jerbe şi coroane de flori la statuile lui I.I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu din centrul municipiului.
La manifestări au mai fost prezenţi: ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, liderul PNL, Crin Antonescu, fostul premier Adrian Năstase, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, liderul PC, Daniel Constantin, primarul din Chişinău, Dorin Chirtoacă şi liderul PNŢCD Victor Ciorbea.
Valeriu Daniel