PDL a primit şefia Senatului, iar PSD un post de secretar

După ce a câştigat şefia Senatului, Puterea a cedat Opoziţiei un post de secretar al Senatului

În urma desemnării senatorului Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al Senatului, PSD va primi încă o funcţie de secretar în Biroul Permanent al Senatului. Noul Birou Permanent va fi ales săptămâna viitoare.

„În locul domnului Geoană a venit domnul Blaga şi PSD va primi un secretar. E treaba PSD cine va fi. PDL a primit funcţia de preşedinte în urma scrutinului de ieri din plen. Pentru că nu putea fi un raport de 8 la 5, respectându-se algoritmul, PDL va ceda un loc de secretar PSD şi raportul va fi de 7 la 6”, a explicat senatorul liberal Puiu Haşotti pentru MEDIAFAX.

La rândul său, liderul grupului senatorial PDL, Cristian Rădulescu, a confirmat faptul că o funcţie de secretar care era deţinută de PDL va reveni opoziţiei.

„S-au refăcut calculele conform Regulamentului. Sigur, contează, conform Constituţiei şi Regulamentului, ponderea fiecărui grup în ansamblu. Conform calculelor, grupul PDL va avea un secretar în minus, care secretar trece la opoziţie, care şi-l gospodăreşte cum doreşte”, a menţionat democrat-liberalul.

Liderii de grupuri parlamentare au renegociat, marţi dimineaţă, configuraţia politică a Biroului Permanent al Senatului, întrucât, prin înlocuirea lui Mircea Geoană cu Vasile Blaga, diferenţa dintre putere şi opoziţie în Biroul Permanent era de trei posturi.