Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis să propună preşedintelui României eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Iaşi a Georgetei Buliga, ca urmare a rămânerii definitive a unei condamnări la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe 23 decembrie 2010, Georgeta Buliga, de la Secţia civilă a Curţii de Apel Iaşi, a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub acuzaţia de luare de mită şi trafic de influenţă. Pe întreaga durată a procesului penal, Georgeta Buliga a fost suspendată din funcţie, iar în anul 2010 a depus o cerere de pensionare. În condiţiile în care Preşedinţia României nu a semnat decretul de pensionare, CSM a hotărât să finalizeze acest caz şi să o elibereze din funcţie pe Georgeta Buliga.
O atenţie penală, de 4000 euro
În perioada februarie – martie 2010, Georgeta Buliga, judecător la Curtea de Apel Iaşi, a pretins şi primit de la Popescu Liviu suma de 4.000 de euro, susţinând că banii sunt pentru două judecătoare din cadrul Curţii de Apel Iaşi şi a pretins o altă sumă pentru sine, al cărei cuantum nu l-a precizat. Georgeta Buliga şi celelalte două judecătoare făceau parte din completul investit cu soluţionarea unui dosar civil referitor la partajarea pe cale judiciară a bunurilor aparţinând lui Popescu Liviu şi fostei sale soţii, dosarul fiind în stadiu de recurs. Banii au fost pretinşi pentru ca Popescu Liviu să obţină o soluţie favorabilă în procesul de partaj ce viza, în principal, un apartament în municipiul Iaşi, un teren în judeţul Iaşi şi două autoturisme.
Misterul buchetului de flori
„Nu am ştiut că în buchetul de trandafiri era un plic cu bani”, a susţinut Buliga. Magistraţii Judecătoriei Iaşi şi Tribunalului Iaşi constataseră că fosta soţie a învinuitului Popescu Liviu avusese o contribuţie de 90% în dobândirea bunurilor comune şi îi fuseseră atribuite o mare parte din acestea. La data de 12 martie 2010, completul din care făcea parte Georgeta Buliga a modificat aceste hotărâri, dând câştig de cauză lui Popescu Liviu. Ulterior pronunţării acestei decizii, Georgeta Buliga i-a mai pretins lui Popescu Liviu încă 1.000 euro, susţinând că banii sunt pentru una dintre membrele completului de judecată. La data de 26 noiembrie 2010, Popescu Liviu a remis inculpatei suma de 1.000 de euro pentru colega sa de complet, acceptând pentru sine suma de 3.000 de euro pentru „ajutorul” dat în obţinerea hotărârii spun procurorii DNA
Clanul Buliga
Georgeta Buliga, fosta preşedintă a Curţii de Apel Iaşi, are un fiu avocat stagiar, Radu Constantin Buliga, căsătorit cu psihologul Tribunalului Iaşi, Daniela Butnaru. Nepotul Georgetei Buliga, Cristian Stefăniţă, este directorul economic al Curţii de Apel Iaşi, iar soţia acestuia, Nicoleta Stefăniţă, judecătoare la Tribunalul Iaşi.
A. Militaru