Echilibrul este ţinta Sandei Nicola

Jurnalista Sanda Nicola a fost greu încercată de viaţă, dar şi răsplătită pe măsura sacrificiilor depuse. După cumpăna numită cancer pe care a trebuit să o înfrunte cu pieptul sus, acum Sanda este cu mult mai realistă, raţională, iar scara valorilor sale este cu totul alta. Din femeia căsătorită cu meseria, a devenit o femeie puternică, dar echilibrată: „Azi nu mai vreau neapărat pe culmile succesului profesional, azi vreau să trăiesc în echilibru. Nu mai vreau să fiu „cea mai tare”, vreau să fiu eu şi să-mi fie de ajuns” a declarat jurnalista, pentru revista Tango.

Lupta crâncenă dusă pentru a-şi recăpăta sănătatea a făcut-o pe Sanda Nicola să-şi reorganizeze viaţa şi să se raporteze altfel la meseria aleasă. Astfel, a hotărât să lucreze ca freelancer pentru o perioadă de timp, colaborând cu canale precum Al Jazeera, France 24 sau Channel 4, cărora încerca să le arate o altă latură a României. Freelancingul i-a oferit posibilitatea de a-şi folosi toate resursele cumulate în anii prelungiţi de studiu, dar şi creativitatea care devine indispensabilă pentru o astfel de opţiune.

Compromisul Sandei Nicola a fost emisiunea „Fabrica”, susţinută la Realitatea TV

Însă tinerei jurnaliste i-a lipsit lumina reflectoarelor în toată această perioadă. Meseria de „corespondent străin” în propria ţară a ajutat-o să acumuleze noi experienţe, profesionalism, dar şi o altă mentalitate. Tânăra s-a întors în televiziune cu motivaţii noi şi este mulţumită că după aproape un an de la întoarcerea sa pe sticlă, în noua echipă a televiziunii B1, face faţă cu brio vacarmului şi provocărilor de la ştiri.
O perioadă de care îşi aminteşte cu mai puţină bucurie în glas este aceea petrecută la Realitatea TV, când a moderat emisiunea „Fabrica”. Jurnalista povesteşte că „nu se potrivea deloc cu formatul emisiunii şi făcea chiar eforturi uriaşe să pară mai intransigentă şi mai conflictuală decât este ea de fapt”.

Teodora Dumitru