Sistemul sanitar nu oferă nici o şansă consumatorilor de stupefiante
*Centrele de dezintoxicare nu mai au locuri pentru cei care vor să renunţe la seringa de unică folosinţă
*”Pensionarii” internaţi în centru au vârste cuprinde între 17 şi 24 de ani
*Majoritatea sunt aduşi cu forţa de către părinţi sau „convinşi” de către aceştia prin şantaj
O femeie încărcată cu sacoşe apasă pe butonul unei sonerii plasate pe gardul din plasă de sârmă, înalt de căţiva metri. Apare un agent de pază, o întreabă pe cine caută, apoi dispare în clădire. După un timp, agentul iese din clădire şi o pofteşte să intre. La ieşire, femeia are lacrimi în ochi. Nu este scenariul unei vizite la închisoare, ci doar realitatea unei „banale” vizite la un centru de dezintoxicare din România.
Ţigări, dulciuri şi suc
Înăuntru, un hol „dotat” cu câteva băncuţe. Apare un adolescent. Este tras la faţă, pare aproape adormit şi este irascibil. Aprinde o ţigară, apoi îi cere femeii, care este mama lui, să-i aducă multe ţigări, sucuri şi dulciuri. După ceva timp, femeia intră într-un birou din apropiere, unde medicii îi explică ce se întâmplă, zăboveşte şi acolo ceva timp, îşi ia rămas bun de la „copil” şi pleacă. După amiaza, scenariul se repetă. Toate acestea se întâmplă în zilele de vizită la Centrul de Dezintoxicare din cadrul Spitalului „Al. Obregia”, din Bucureşti.
De sărbători, clienţi puţini
Secţia nu are multe paturi. De obicei, sunt ocupate aproape toate. Doar câţiva „pensionari”, însă, îşi petrec aici sărbătorile. Nebunia începe abia după. Au loc şi 10 internări într-o singură zi. Motivele sunt simple. La început de an se iau marile hotărâri: mă las de fumat, de băut, şi, de ce nu, de droguri. Pe de altă parte, se cam termină şi banii, aşa că hotărârea de a merge la dezintoxicare se ia mult mai uşor.
Durează mult?
Când se prezintă viitorul pacient, medicii îi recomandă o cură de dezintoxicare care să se întindă pe perioada a 14-21 de zile. Practic, dacă se răzgândeşte, pacientul poate pleca acasă şi a doua zi. Este adevărat că dependenţa fizică dispare după 7-8 zile. Cea psihică, niciodată. Dependenţa de heroină se defineşte ca „tulburarea cronică cu remisiuni şi recăderi”. Cel care „se lasă” este numit abstinent şi poate fi considerat „vindecat” (ţinând cont că vindecat cu adevărat nu va fi niciodată) abia după doi ani de abstinenţă.
Tratamentul
Tratamentul este nesubstitutiv, în sensul că nu se administrează metadonă, tot un drog, dar care are menirea ca heroina să nu-şi mai facă efectul. Metadona se oferă pacientului într-o doză din ce în ce mai mică. Această metodă se foloseşte mai mult în tratamentul ambulatoriu. Diversele medicamente administrate nu fac decât să-l ajute pe pacient să treacă peste perioada de sevraj. Tratamentul se adresează durerilor, stării de vomă, echilibrării tensiunii arteriale, stării de nelinişte intensă, stării de agitaţie, somnului şi mai ales anxietăţii foarte mari.
Internare de dragul părinţilor
Media de vârstă a celor internaţi este undeva, între 17 şi 24 de ani. Majoritatea sunt aici aduşi, sau mai bine zis determinaţi să vină, de către părinţi. Şantajaţi, mai exact. „Te dau afară din casă” sau „îţi ia tata BMW”. Alţii încearcă să se ascundă de poliţişti sau de creditori, de multe ori dealerii de la care îşi iau marfa. Aceşti „pacienţi” nu vor cu adevărat să se lase. Încearcă să vină cu drogurile după ei.
Medicii au găsit seringi pline cu drog în croissant ambalat ca în fabrică sau în pahare cu iaurt. Bineînţeles că respectivii au fost trimişi urgent acasă. Pacienţilor care vor cu adevărat să se lase le-a ajuns cuţitul la os. Au realizat cam ce înseamnă drogul. Sau vor să plece în străinătate şi ştiu că vor fi depistaţi şi trimişi înapoi, în ţară. Toxicomanii se internează direct de la camera de gardă. Medicii de specialitate nu-i pot tria, nu-i pot primi pe cei cu motivaţie puternică şi respinge pe ceilalţi.
Aurolaci şi bogătaşi
De drogat, se droghează şi cei din canale, şi cei care trăiesc în puf. Din nefericire, cei internaţi aici nu par prea avuţi. Explicaţia este, iarăşi, simplă. Cei care ajung în centrul de dezintoxicare iau droguri de ani de zile. Statutul lor social, ca şi situaţia materială, s-au deteriorat în acest timp. Chiar dacă unii încă nu realizeză, cei mai mulţi au ajuns deja la marginea societăţii. Aceasta este ultima lor şansă.
În România, şansele de a scăpa de drog sunt infime
Centrul de dezintoxicare nu reprezintă o soluţie, dacă nu face parte dintr-un lanţ terapeutic. Dependenţa fizică este problema cea mai mică cu care se confruntă un consumator de droguri. Dependenţa psihică ar trebui tratată şi post cură, persoana ar trebui inclusă în comunităţi şi programe speciale pentru o perioadă de ani de zile. Centrul de post-cură de la Bălăceanca este supraaglomerat, şi este, oricum, doar pentru băieţi. Se mai încearcă câte ceva pe la Iaşi şi Sibiu, ca şi în Bucureşti, dar este doar pasul doi. Pentru vindecare este nevoie de mult mai mult. Mai întâi trebuie vindecat sistemul.
Teo Popa
