Primarul Braşovului, George Scripcaru, şi prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea au dat cu subsemnatul la DNA
Tandem-ul portocaliu format din edilul George Scripcaru şi prefectul Ion Gonţea care păstoresc Braşovul s-au prezentat la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care fostul şef al OPC Braşov Ionel Spătaru a fost arestat recent pentru corupţie. George Scripcaru (PDL) a fost chemat de procurorii anticorupţie pentru a da o declaraţie de martor. Prefectul judeţului, Ion Gonţea, a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul DNA, spunând doar că aşteaptă să vadă ce vor procurorii de la el.
Ion Gonţea, prefect Braşov: „Spătaru îşi depăşea atribuţiunile”
La ieşirea de la audieri, primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat că a fost chemat doar pentru a da unele relaţii şi a fost întrebat de procurori cum funcţionează administraţia locală la Braşov şi dacă primăria are legătură cu autorizarea pieţelor din Braşov. George Scripcaru a declarat că între el şi fostul şef al OPC Ionel Spătaru, arestat preventiv pentru luare de mită, nu a existat nicio discuţie privind redeschiderea vreunei pieţe şi că nu a primit niciodată bani sau alte favoruri. Primarul a explicat că Primăria se ocupa de coordonarea activităţilor pieţelor publice din Braşov, dar că nu are şi nu a avut vreun rol de decizie la închiderea sau redeschiderea vreunei pieţe.
În acelaşi caz a fost chemat şi prefectul Ion Gonţea şi subprefectul Carol Ambru. Gonţea a declarat la ieşire că a fost chemat tot pentru unele relaţii. Gonţea spune că, după părerea sa, fostul şef al OPC Braşov, Ionel Spătaru, îşi cam depăşea atribuţiunile.
Prefectul Braşovului, Ion Gonţea, „o persoană a făcut referire la numele meu în dosarul în care fostul şef al OPC Braşov este acuzat de luare de mită, iar procurorii au vrut să-mi pună câteva întrebări”. Referitor la activitatea lui Ionel Spătaru: „Ionel Spătaru îşi cam depăşea atribuţiile de serviciu pentru că participa personal la activităţile de control în pieţe. El nici nu avea ce căuta acolo. Strict pe activitatea de control era nominalizată altă persoană. Dar el îşi cam depăşeşte atribuţiile de serviciu. Eu am stabilit, prin mai, prin ordin de prefect, să se efectueze controale în pieţe cu echipe mixte, cu reprezentanţi de la mai multe instituţii – OPC, Garda Financiară, SDVSA şi DSP – şi fiecare să-şi vadă de felia lui”, a spus Gonţea.
O atenţie de… 60.000 euro
Fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov, Ionel Spătaru, este în arest preventiv din 13 septembrie, pentru luare de mită. Anchetatorii au stabilit că, în perioada iulie – octombrie, în calitate de şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Ionel Spătaru a pretins de la o persoană denunţătoare, administrator al unei societăţi comerciale, suma de 300.000 lei pentru ca, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să emită o autorizaţie de funcţionare. Din banii pretinşi, în 12 octombrie, Spătaru a primit de la persoana denunţătoare, prin intermediari, suma totală de 60.000 de euro, în două tranşe, procurorii organizând acţiunea de prindere în flagrant delict.
Ofiţeri SRI trecuţi în….„rezervă”
Procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii – Secţia Judeţeană Braşov şi Structura de securitate internă. Cei doi intermediari erau ofiţeri ai SRI Braşov – Alexandru Muşat şi Bogdan Breja, care nu se aflau sub acoperire. „Este adevărat. Ce pot să spun este că Serviciul Român de Informaţii ştia despre acest lucru şi a colaborat cu cei de la DNA cărora le-a acordat sprijin de natură informaţională şi tehnică în toate etapele de documentare. Cei doi ofiţeri de la SRI Braşov au fost trecuţi în rezervă”, a declarat Sorin Sava, purtător de cuvânt al SRI.
O mită misterioasă
La începutul lunii octombrie 2011, odată cu arestarea după un flagrant a şefului CJPC, Ionuţ Spătaru, deşi DNA Bucureşti a păstrat tăcerea asupra a numeroase aspecte legate de caz, presa a dezvăluit că mita are legătură cu autorizarea Pieţei Stupini. A rămas un mister cine este mituitorul şi unde s-au dus cei 60.000 de euro primiţi în două tranşe de Spătaru. Ionel Spătaru este apărat de doi avocaţi braşoveni: fostul procuror Ionel Aramă şi Lorette Luca. Deocamdată nu se ştie de ce cauză a fost instrumentată de DNA Bucureşti, care a pus la dispoziţie şi banii folosiţi la mituire, şi nu de DNA Braşov. Recent, liberalul Sebastian Grapă a sugerat că Ionuţ Spătaru ar fi luat masa la primarul Braşovului, George Scripcaru, cu puţin timp înaintea arestării. Conform comunicatului DNA Bucureşti, în perioada iulie – octombrie 2011, Spătaru, în calitate de şef al CJPC Braşov, a pretins de la o persoană denunţătoare, administrator al unei societăţi comerciale, suma de 300.000 lei pentru ca, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să emită o autorizaţie de funcţionare. „Din banii pretinşi, la data de 12 octombrie 2011, inculpatul a primit de la persoana denunţătoare, prin intermediari, suma totală de 60.000 de euro, în două tranşe, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante”, se mai arată în comunicat.
Protecţie portocalie pentru Ionel Spătaru?
Asumându-şi implicaţiile politice, conducerea PD-L nu l-a exclus pe Ionel Spătaru, deşi acesta este reţinut pentru 29 de zile. Astfel, sunt alimentate suspiciunile care bântuie acest dosar de luare de mită. Se pare că în afacere ar fi băgată şi mafia imobiliară din Braşov. Spătaru, în vârstă de 45 de ani, de profesie jurist, este fostul vicepreşedinte al PD-L Braşov, fiind impus la conducerea CJPC de către conducerea partidului. Până la numirea în fruntea CJPC, a ocupat funcţia de consilier al primarului municipiului Braşov, George Scripcaru, pe probleme de siguranţă urbană, fiind şi preşedinte al Asociaţiei pentru Siguranţă Urbană şi Mediere Braşov. Cu toate implicaţiile politice, conducerea partidului nu a decis încă excluderea lui Spătaru. „O să vedem, au mai fost şi alţii arestaţi 29 de zile şi au fost puşi în libertate după. O să vedem, nu ştim, şi noi avem aceleaşi informaţii din presă, o să vedem”, a spus într-o conferinţă de presă Dragoş David, prim-vicepreşedinte PDL Braşov. „Da, justiţia îşi va spune cuvântul, noi nu putem să ne exprimăm. Însă justiţia îşi va face cu siguranţă treaba”, a completat Aurelian Danu, purtător de cuvânt PDL Braşov.
