Cristi Brancu se dă în spectacol seară de seară mai ceva ca invitaţii pe care îi cheamă în emisiunea Agentul VIP pe care o realizează la Antena2. Dacă la debutul său pe micul ecran, fondatorul revistei VIP, era destul de rigid şi timid în comentarii, mai nou acesta se dezlănţuie fără nicio jenă. De la comentariile extrem de răutăcioase la adresa colegei sale de trust, Mihaela Rădulescu, soţul Oanei Turcu a trecut la aluzii sexuale din ce în ce mai grosolane şi pe faţă.
Joi seară, Brancu a demonstrat că poate face carieră în grupul Mondenii. Deloc colegial, „agentul VIP” şi-a găsit să facă mişto de Dan Diaconescu, patronul OTV care ar putea să îi dea lecţii în toate, chiar şi în ce priveşte femeile, la o adică. Mai ceva ca o maimuţă, Brancu l-a imitat, dorind să scoată în evidenţă faptul că Diaconescu este foarte băgăcios în viaţa invitaţilor săi. Ia uitaţi ce i-a ieşit pe gură.
„Şi cum făceaţi doamnă când vă dădeaţi chiloţii jos” s-a făcut Brancu că îl imită pe Diaconescu, stârnind hohotele de râs la comandă ale aplaudacilor săi din platou. Văzând că e amuzant, nevie mare, prezentatorul a continuat în acelaşi stil. „Şi domnu, pe la spate?”, şi-a încheiat reprezetaţia. Nu pentru mult timp însă pentru că a ajuns la subiectul Cheecky Girls care au fost în România pentru a-şi face lucrări la dantură. Unul dintre invitaţi, Raul, i-a explicat acestuia că fetele probabil au ales să apeleze la serviciile unui dentist român de la Cluj pentru că acolo este mai ieftin. „Şi poate că nu au nevoie să îşi facă toată gura, poate au o carie, două”, şi-a dat cu părerea Raul. Dar parcă i-a ridicat mingea la fileu lui Brancu. După ce l-a lăsat câteva minute şi pe Raul să vorbească, agentul VIP a dat o replică ce în capul lui părea inspirată: „Păi la fete ştii cum e, de obicei o fac cu toată gura”. Aşa o fii, cum zice domnul Brancu, o fi având omul exerienţă la femei. Dar avem o întrebare. Brancule, Oana o face şi ea cu toată gura? (M.P.)