Condamnată deja la şapte ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Iulia Timoşenko, fost prim-ministru al Ukrainei, face obiectul unei noi acuzaţii. De această dată, Serviciu de Securitate de la Kiev (SBU) a deschis o anchetă în care Timoşenko este învinuită că, în 1995, ar fi încercat să deturneze 405 milioane de dolari spre conturile companiei pe care o patrona şi altele personale deschise în Elveţia.
„Iulia Timoşenko, în calitate de preşedinte al companiei Sistemele Energetice Unite, a încercat să delapideze fonduri ale bugetului de stat, în valoare de 405 milioane USD, reprezentând o datorie a Ukrainei către Ministerul rus al Apărării, în complicitate cu premierul de atunci, Pavlo Lazarenko”, a declarat Ivan Derevianko, şeful Direcţiei de anchetă din cadrul serviciului secret ukrainean. În acest nou caz este acuzat şi Lazarenko, dar acesta ispăşeşte o pedeapsă de 8 ani de puşcărie, în Statele Unite, pentru corupţie, şantaj şi spălare de bani. Fostul demnitar a reuşit să fugă în SUA, în 1999, în timpul alegerilor prezidenţiale din Ukraina şi a cerut azil politic sub pretextul că a fost ţinta a trei tentative de asasinat.
În Rusia, ancheta împotriva Iuliei Timoşenko a fost stopată, în 2005, datorită imunităţii de care se buxura aceasta în calitate de premier. Potrivit lui Derevianko, cazul a fost redeschis ca urmare a unei scrisori trimise de ministrul rus al Apărării, prin care se cerea rambursare datoriei.
Puţină lume îşi aminteşte că Iulia Timoşenko a mai fost subiectul unor anchete penale. Prima dată, ea a fost învinuită că a deturnat fondurile acordate de Japonia, în cadrul Protocolului de la Kyoto, dar a reuşit să demonstreze să nu a făcut decât să redirecţioneze banii primiţi spre conturile destinate plăţii pensiilor de stat. Cum nici învinurile procurorilor că ar fi folosit ambulanţele în campania de alegeri prezidenţiale nu au avut mai mult succes, aceştia au readus pe tapet contractul de furnizare a gazelor naturale semnat de Iulia Timoşenko, în 2009, cu Rusia. Condiţiile prevăzute de acest
contract sunt considerate neavantajoase pentru Ukraina, dar, deocamdată ele nu pot fi modificate, în ciuda eforturilor Kievului. Găsită vinovată de abuz în serviciu î,potriva intereselor statului, fostul premier a fost contamnat la şapte ani de închisoare şi o amendă de 1,5 miliarde de grivne (186 milioane USD). Dacă va fi găsită vinovată şi de noua acuzaţie, Timoşenko riscă o pedeapsă de încă 12 ani de închisoare.
Afaceri de sute de milioane de dolari
Iulia Timoşenko, fost lider al Revoluţiei Portocalii din Ukraina, a intrat în afaceri în perioada 1980-1990, când a deschis în oraşul său natal, Dnepropetrovsk, un lanţ de magazine de închiriat materiale video, profitând de relaxarea doctrinală instituită de Perestroika. În 1991, o regăsim în fotoliul de direc
tor general al Companiei de Petrol din Ukraina, înfiinţată împreună cu soţul ei Olexandr, tatăl acestuia, Ghenadi, şi Olexandr Graveţ, societate care, între 1991-1995, a deţinut monopolul aprovizionării cu combustibil a agriculturii din regiunea Dnepropetrovsk. Patru ani mai târziu ajunge preşedintele Sistemului Energetic Unit al acestei ţări. Numită „Prinţesa gazului” şi „Femeia de miliarde”, aluzie la formidabilele resurse financiare de care dispune sectorul energetic, Iulia Timoşenko a fost acuzată că ar fi vândut cantităţi enorme de gaze naturale, furate din gazoducte, cu eludarea taxelor. În perioada cât a fost preşedinte al Sistemului Unit, ea a fost în relaţii de afaceri cu proeminente personalităţi politice sau ale mediului de afaceri, ca Pavlo Lazarenko, Viktor Pinciuk, Rinat Ahmetov şi Leonid Kucima, preşedinte al Ukrainei, la acea vreme. Afacerile derulate până în 1998 i-au adus una din cele mai mari averi din ţară.
Eşecul politic al Iuliei Timoşenko
Cu sprijinul lui Pavlo Lazarenko, suspectat a fi fost unul din liderii lumii interlope din regiunea Dnepropetrovsk, în 1997, Iulia Timoşenko este aleasă deputat în Parlamentul ukrainean, Verhovna Rada, iar în 1999 devine ministru al petrolului şi energiei, în guvernul lui Viktor Iuşcenko. În această calitate, ea îşi atrage duşmănia unor influenţi oameni politici şi afacerişti, ceea ce îi provoacă şi intrarea în dizgraţie. Soţul său, director la Sistemul Unit, este arestat, iar în 2001 Timoşenko este acuzată de contrabandă, fals şi abuz în serviciu, este concediată şi petrece o lună în arest preventiv. După ce acuzaţiile împotriva sa au fost retrase, fostul ministru se regăseşte, alături de Viktor Iuşcenko, în frunte opoziţiei care îl va răsturna pe preşedintele Kucima. Odată cu victoria în alegeri şi instalarea lui Iuşcenko ca şef al statului, apar primele disensiuni între foştii aliaţi. Deşi îi promisese funcţia de prim-ministru, în cazul câştigării alegerilor prezidenţiale, Viktor Iuşcenko încearcă să o îndepărteze de conducerea statului. Replica Iuliei este imediată, Ea face public un document confidenţial prin care preşedintele se angaja să-i încredinţeze formarea noului Cabinet şi îl obligă pe acesta să-şi respecte angajamentul politic. Din păcate pentru ea, guvernul, instalat în februarie 2005, este demis în septembrie, din cauza conflicte care apar între diferitele grupări care îl sprijineau pe Iuşcenko.
Iulia Timoşenko revine în fotoliul de premier la sfârşitul lui 2007 şi îşi începe campania pentru alegerile prezidenţiale, pe care le pierde cu numai 3,5% din voturi, în favoarea lui Viktor Ianukovici.
Occidentul o vrea pe Iulia
Cercurile politice occidentale consideră condamnarea fostului prim-ministru ca o încercare a preşedintelui în funcţie, Viktor Ianukovici de a o scoate de pe scena politică. Partidul Popular, cea mai mare facţiune politică din Parlamentul European, cerut eliberarea Iuliei Timoşenko, considerând că arestarea ei poate avea grave consecinţe asupra acordării statutului de membru asociat al Uniunii Europene, Ukrainei. La rândul ei, Rusia este de părere că verdictul prin care Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare este unul politic şi, în plus, îndreptat împotriva Moscovei, deoarece Ukraina ar avea motive să ceară instanţelor internaţionale rezilierea contractul de furnizare a gazelor naturale încheiat cu Rusia şi aflat, în prezent, în vigoare.
Dan Papij
