Săptămâna trecută, la Ministerul Turismului şi Dezvoltării s-au perindat zeci de primari pentru a se întâlni cu marea doamnă, al cărei minister deţine în momentul de faţă un buget de aproximativ 2 miliarde de euro.
Banii mulţi i-au atras pe domnii primari, iar pentru ca la următoarele alegeri să fie realeşi au nevoie de aceste fonduri. La Bucureşti nu au venit doar portocaliii, şi-au făcut apariţia şi foarte mulţi din opoziţie, care ar mai face ceva pe ultima sută de metri, un parc, o sală de sport, un drum etc, toţi făcând aceeaşi promisiune fermă: nu vor uita de unde provin bănuţii şi îşi vor arăta recunoştinţa câştigând alegerile şi în mandatul viitor.
Elena Bogdan